30 nov. 2013

Dieta mediteraneana

Este veche de sute de ani dar si cea mai sanatoasa din lume!

Primele studii au avut loc dupa cel de al doilea razboi mondial. Cercetatorii americani au constatat cu surprindere ca in Creta bolile de inima erau o raritate, in ciuda saraciei provocate de razboi. Secretul sanatatii cretanilor se pare ca ar fi modul de viata activ si regimul bogat in legume, fructe si ulei de masline.

Variatii ale regimului cretan se regasesc in bucatariile tarilor care inconjoara Marea Mediterana. Dieta mediteraneana se bazeaza foarte mult pe consumul de fructe, legume proaspete si carbohidrati complecsi cum ar fi painea integrala, cerealele si leguminoasele. Un astfel de regim previne bolile de inima dar si obezitatea, sustin nutritionistii.

Alaturat este piramida care prezinta categoriile de alimente si frecventa cu care sunt consumate.

dieta mediteraneana
Principiul dietei este urmatorul:

Lunar, se recomanda:
- carne rosie (vita, porc, vanat, miel)
Saptamanal:
- dulciuri;
- oua;
- carne de pui;
- peste.

Zilnic, trebuie sa consumam:
- 6 pahare cu apa;
- 1-2 pahare cu vin rosu- lactate;
- ulei de masline;
- fruncte si legume;
- produse ce au la baza faina integrala;
- cartofi.

Dieta trebuie completata cu un program zilnic de sport.
Alimentele ce stau la baza piramindei sunt esentiale pentru functionarea in conditii normale a organismului.


sursa:fitclub.ro

29 nov. 2013

Beneficiile sucului de portocale

Sucul de portocale ramane unul dintre sucurile cel mai des consumate, mai ales la micul dejun. Fructele din citrice au fost evaluate mult timp pentru proprietatile lor antioxidante si nutritive. S-a dovedit stiintific ca fructele din citrice in special cele din portocale aduc multe beneficii sanatatii, gratie bogatiei lor de vitamine si minerale.

Vitamina C

Consumand putin doua pahare de suc de portocale pe zi, poate creste concentratia de vitamina C din organism cu 40-64%. Vitamina C este o vitamina esentiala care nu poate fi sintetizata de corpul uman, un antioxidant important, o substanta care protejeaza organismul impotriva efectelor nocive ale radicalilor liberi, molecule ce pot provoca leziuni ale tesuturilor si imbatranire precoce. Gratie vitaminei C pe care o contine si rolului sau de protectie al organismului, consumul de suc de portocale previne inclusiv aparitia ridurilor.

Stimuleaza sistemul imunitar

Sucul de portocale sustine functia sistemului imunitar si are un rol important in prevenirea racelilor si infectiilor. Prin intarirea sistemului imunitar, creste rezistenta organismului la infectii.

Protectie impotriva inflamatiei

Aportul de glucoza al meselor bogate in grasimi pot declansa reactii inflamatorii in organism. Reactiile inflamatorii duc la dezvoltarea rezistentei crescute la insulina, cauza frecventa a diabetului zaharat de tip 2 si a aterosclerozei, rigidizarea peretilor vaselor de sange cauzata de depunerile de grasimi. Consumul de suc de portocale, carbohidrati, dar si grasimi sanatoase previne aparitia inflamatiei in organism - o masura preventiva eficace impotriva rezistentei la insulina si a aterosclerozei.

Imbunatateste tensiunea arteriala diastolica

Consumul regulat de suc de portocale poate imbunatati tensiunea arteriala diastolica. Sucul de portocale contine hesperidina, un pigment sanatos al plantelor, solubil in apa. Hesperidina ajuta la imbunatatirea activitatii vaselor mici de sange, a tensiunii arteriale si reduce valoarea biomakerilor specifici riscului crescut de aparitie a bolilor cardiovasculare, la persoanele susceptibile de a dezvolta boli de inima.

Scade colesterolul si mbunatateste functia sistemului digestiv

Consumul constant de suc de portocale poate determina scaderea nivelului de lipoproteine cu densitate scazuta la persoanele cu un nivel ridicat de colesterol. Totusi, mecanismul din spatele imbunatatirii acestui proces este inca neclar. Sunt necesare si alte studii clinice. Sucul de portocale ajuta in lupta cu indigestia, constipatia dar si alte probleme digestive.

Continutul nutritional al sucului de portocale

100 de grame de portocale contin:
- 47 kcal
- 11.75 g carbohidrati
- 0.94 proteine
- 0.12 total grasimi
- 0 mg colesterol
- 2.40 g fibre alimentare
- 30 micrograme folati
- 0.282 mg niacina
- 0.250 mg acid pantotenic
- 0.060 mg piridoxina
- 0.040 mg riboflavina
- 0.100 mg diamina
- 53.2 mg vitamina C
- 225 UI vitamina A
- 0.18 mg vitamina E
- 169 mg potasiu
- 40 mg calciu
- 39 mcg cupru
- 0.10 mg fier
- 10 mg magneziu
- 0.024 mangan
- 0.08 mg zinc
- 71 mg betacaroten
- 11 mcg alfacaroten
- 116 mcg criptobetaxantina
- 129 luteina si zeaxantina


sursa:sfatulmedicului.ro

28 nov. 2013

12 gustari bogate in proteine care inhiba senzatia de foame

Solutia mentinerii unei greutati ideale pot fi gustarile bogate in proteine, alcatuite din alimente care furnizeaza energie organismului si inhiba senzatia de foame, precum si pofta de a consuma dulciuri si alte produse nocive.

Gustarile satioase ajuta la reglarea greutatii corporale

Un studiu facut public de Universitatea din Missouri, SUA, in anul 2012 a descoperit ca femeile fara probleme de sanatate, care consuma gustari bogate in proteine (circa 24 de grame), reusesc sa isi mentina greutatea corporala pe termen lung, intrucat nu se confrunta cu senzatia de foame persistenta de-a lungul zilei.
Pe de alta parte, studiul a scos in evidenta si faptul ca femeile care obisnuiesc sa consume gustari sarace in proteine se lupta de regula cu kilogramele in plus, intrucat sunt mai predispuse exceselor alimentare pe fondul unui apetit crescut si dificil de controlat.
Specialistii in nutritie mentioneaza ca, desi gustarile care furnizeaza un numar mare de proteine ajuta la inhibarea senzatiei de foamei, ele sunt in acelasi timp si bogate in calorii. Prin urmare, limitarea portiilor este esentiala pentru evitarea ingrasarii.
Alegerea alimentelor cu cel mai mare continut de proteine si combinarea lor echilibrata este un alt secret in acest caz. Un ou mare fiert contine aproximativ 6 grame de proteine, doua linguri de unt de arahide furnizeaza 8 grame de proteine, iar 113 grame de branza degresata ofera 14 grame de proteine. Iaurtul grecesc are de doua ori mai multe proteine decat iaurtul obisnuit.
O gustare sanatoasa si echilibrata din punct de vedere nutritional nu trebuie sa depaseasca aportul de 24 de grame de proteine.

Gustari cu aport crescut de proteine

1. Iaurt grecesc cu migdale
O gustare apetisanta si cu un aport satisfacator de proteine este constituita dintr-un pahar de iaurt grecesc degresat si 43 de grame de migdale, care insumeaza o portie de aproximativ 21 de grame de proteine.
2. Sunca de curcan si cascaval degresat
Consumati intre mese doua felii de sunca de curcan rulate pe doua felii de cascaval degresat, pentru a beneficia de un aport ideal de 24 de grame de proteine, suficiente pentru combaterea eficienta a senzatiei de foame si a tentatiei de a manca ceva dulce pana la urmatoarea masa principala.
3. Struguri si branza de vaci
O alta gustare excelenta pentru continutul generos de proteine este constituita din branza de vaci, scortisoara si struguri. Combinatia este usoara si delicioasa, furnizand aproximativ 26 de grame de proteine, pentru o senzatie de satietate prelungita.
4. Seminte de soia si smochine
Aproximativ 60 de grame de seminte de soia si patru smochine mici insumeaza un aport pretios de 22 de grame de proteine, constituind o gustare excelenta pentru o zi solicitanta.
5. Smoothie verde
Un smoothie verde preparat din fructe si legume valoroase din punct de vedere nutritiv poate fi gustarea sanatoasa care sa tina foamea sub control si sa ajute organismul din multe alte puncte de vedere. Reteta poate fi preparata in doar 10 minute si presupune procesarea intr-un blender a urmatoarelor ingrediente
- o mana plina de spanac tanar;
- 2-3 castraveti medii spalati bine;
- o tulpina de telina taiata bucati;
- o jumatate de banana medie;
- o jumatate de cana de ananas (proaspat sau conservat);
- 170 grame de iaurt grecesc degresat simplu;
- 3-5 cuburi de gheata (optional);

Iaurtul poate fi inlocuit cu branza tofu, pentru varianta vegetariana a acestui smoothie. Portia de proteine pe care o furnizeaza aceasta gustare bogata in antioxidanti este de aproximativ 21 de grame de proteine pentru un pahar.
6. Pastrama de vita
Pastrama de vita preparata prin metode traditionale, fara sodiu in exces si conserventi, poate lua locul oricarei gustari menite sa ofere organismului proteinele de care are nevoie pentru a functiona in mod optim. Circa 3 grame de pastrama de vita contin 24 de grame de proteine.
7. Salata de linte
Salata de linte se remarca printr-un cocktail de grasimi de buna calitate provenite din feliile de avocado, nucile si semintele nesarate si legumele pe care le contine. Lintea este o sursa excelenta de proteine si fibre, asadar contribuie semnificativ la mentinerea senzatiei de satietate, pentru un control sporit al consumului de hrana in fiecare zi.
8. Seminte de dovleac
Semintele de dovleac coapte si nesarate sunt o alta varianta de gustare sanatoasa si satioasa, de vreme ce o jumatate de cana furnizeaza aproximativ 14 grame de proteine.
9. Un ou fiert tare
Plin de nutrienti esentiali pentru organism, oul fiert este si o varianta excelenta de gustare pentru preluarea unei cantitati multumitoare de proteine. Oul poate fi consumat simplu sau feliat si asezat pe o felie sau doua de paine integrala.
10. Unt de migdale si telina
Cateva felii de telina pot fi glazurate cu unt de migdale (alte variante sunt untul de arahide sau de alune caju) si transformate astfel intr-o gustare extrem de satioasa, care funizeaza proteine cu generozitate. Telina poate fi inlocuita cu felii de mere proaspete, iar untul de arahide poate fi presarat cu stafide, pentru un plus de gust.
11. Fursecuri cu fulgi de ovaz si stafide
Amestecati intr-un vas de iena 25 grame de fulgi de ovaz, o lingurita de zahar brun, o lingura de faina, un albus de ou, 1/4 lingurita de extract de vanilie, 1/4 lingurita praf de copt, 1 lingurita de scortisoara si 1 lingura de stafide. Amestecati bine ingredientele pana obtineti un aluat moale si introduceti totul la cuptorul cu microunde timp de 45 de secunde. Veti obtine un fursec delicios si bogat in proteine, care poate fi oricand gustarea sanatoasa ce va poate ajuta sa va mentineti in forma.
12. Iaurt grecesc cu fructe de padure
Iaurtul grecesc este intotdeauna salvator pentru suplimentarea aportului de proteine. Introduceti intr-un pahar cu iaurt de acest tip si adaugati o jumatate de cana de fructe de padure. Puteti suplimenta continutul de proteine cu ajutorul unei linguri de migdale proaspete sau prajite (dar fara sare adaugata).

sursa:sfatulmedicului.ro

27 nov. 2013

Implicatiile stresului in viata cotidiana

Din pacate exista si la ora actuala multi oameni care pastreaza o sumbra perceptie asupra bolilor psihice sau le atribuie acestora cauze absolut imaginare fara nici o legatura cu realitatea. In pofida acestor aspecte este evident ca progresul medicinei a oferit si va oferi si in continuare raspunsurile asteptate pentru toate intrebarile care se pun la ora actuala. Asa cum nimeni nu mai crede in prezent ca o boala infectioasa ca hepatita, pneumonia, meningita, gripa nu este decat rezultatul confruntarii organismului cu agentul patologic - microbul sau virusul - tot asa in cazul tulburarilor mintale exista o cauza care va trebui precizata de catre medicul perfectionat in acest domeniu. Recurgerea la explicatii si "tratamente" empirice (deochiuri, descantece, vraji, leacuri) sau interpretarea ca patologica a unor evenimente cotidiene cu impact psihologic prin care trec majoritatea persoanelor (insuccese scolare, profesionale si sentimentale, esecuri sexuale, conflicte familiale) nu pot ajuta pe cel in suferinta, ci ii prelungesc si eventual complica afectiunea, in lipsa diagnosticarii si tratamentului medical adecvat.



Consult de specialitate

Ne vom adresa psihiatrului mai ales atunci cand constatam o scadere a principalelor functii psihice: atentia, memoria, capacitatea de a judeca si crea, scaderea randamentului si calitatii activitatii. Alte tulburari pentru care cel in cauza poate fi directionat catre psihiatru sau psiholog sunt cele legate de starea afectiva (dispozitie): tristetea prelungita, gandurile cu caracter sumbru permanent, lipsa de elan dar si veselia exagerata, nemotivata, sunt situatii in care ajutorul psihiatrului se impune. Tot in aceasta categorie intra starile de neliniste fara motiv si teama de obiecte sau fiinte inofensive, ca si nervozitatea excesiva. Starile de oboseala exagerata adeseori insotite de tulburari importante ale somnului si capacitatii de munca sau concentrare vor face de asemenea obiectul consultului psihiatric. Scaderea vointei, lipsa autocontrolului, dependenta de alcool sau alte droguri, tulburarile de comportament grave, starile de agitatie, fuga, vor determina adresarea la medicul specialist. Tulburarile de sexualitate atat ale barbatului (impotenta, ejacularea precoce, etc.) cat si ale femeii (dispareunia - contact sexual dureros, frigiditatea, anorgania) pot beneficia cel mai adesea consultul medicului psihiatru. Nu in ultimul rand pot beneficia de ajutor psihiatric bolnavii cu ticuri, cei care se balbaie, copiii enuretici - lipsa de control a mictiunii, sau cei cu somnambulism.
Unele boli cum ar fi ulcerul gastric si duodenal, cardiopatia ischemica, hipertiroidia, spasmofilia, HTA, obezitatea au o importanta latura etiologica psihologica si pot primi in majoritatea cazurilor cel putin o completare (daca nu chiar un tratament) din partea medicului psihiatru.


Simptome

Aceste simptome si semne nu semnifica totdeauna o boala, iar atunci cand sunt semnele unei boli, aceasta nu este totdeauna o boala psihica. Unele simptome care sunt atribuite in mod comun unei afectiuni psihice nu au intotdeauna legatura cu aceasta; medicul specialist este in masura sa discearna in acest sens, atribuindu-le adevarata valoare. Exista numeroase semne ce par a avea o semnificatie medicala organica sau somatica si pentru care pacientii se adreseaza cabinetelor de medicina interna, chirurgie, endocrinologie, cardiologie, neurologie, etc. in scopul diagnosticarii si tratamentului adecvat, simptomatologia respectiva avand de fapt o conotatie psihiatrica si tradand existenta unei tulburari/afectiuni de natura psihica.

Anxietatea

Anxietatea este o stare afectiva dominata de neliniste, de teama, fara un obiect precis. Este teama de ceva imprecizabil, resimtita global in unitatea somatopsihica, fara sa poate fi insa localizata sau precizata. Tratata ca o teama si neliniste permanenta, imprecisa si vaga, anxietatea pare sa fie o evaluare nefavorabila a viitorului, o lipsa de incredere fata de posibilitatile proprii de a raspunde problemelor pe care le ridica viata de zi cu zi. In forma ei benigna anxietatea se manifesta ca o simpla neliniste, iar in forme grave apare sub aspectul crizelor de anxietate sau atacului de panica. Manifestarile anxietatii, pe care de obicei pacientul le recunoaste ca fiind psihice sunt: tensiunea emotionala, teama, timiditatea, frica de intuneric, subestimarea de sine, unele esecuri sexuale si nelinistea inexplicabila. In afara de acestea exista unele simptome somatice care pot fi de asemenea repercusiuni ale anxietatii: palpitatii, tahicardie, ameteli, slabiciune, pierderea cunostintei, vasodilatatie cutanata, lipotimii, cefalee pulsatila, migrene, greata, varsaturi si altele.

Astenia

Astenia este una din tulburarile psihice uzuale pentru care este solicitata o consultatie medicala de profil. Manifestarile asteniei sunt exprimate prin oboseala, senzatie de neputinta, lipsa de putere, etc. Astenia nu se identifica cu oboseala aparuta in urma unui efort fizic sau intelectual indelungat sau dupa o perioada de incordare psihologica prelungita. In acest caz, in general prin acordarea orelor necesare de somn si odihna, va reveni starea anterioara de confort fizic si intelectual.

Astenia apare ca o diminuare a resurselor energetice care par a nu se mai reface si care nu poate fi explicata prin sustinerea unui efort intelelctual sau fizic intens. Mai poate fi descrisa si ca lipsa de putere, de forta, de forma, imposibilitatea de a face fata solicitarilor, lipsa de elan, de chef, si chiar o epuizare a resurselor fizice sau psihice la eforturi minime. In acest context si starea emotionala este modificata in sensul iritabilitatii, indispozitiei, nesigurantei. Performantele psihice sunt din ce in ce mai reduse, activitatea fizica si psihica uzuala pare o povara. Aspectul general al celui ce sufera de astenie sugereaza prin intreaga fiinta epuizarea: paliditate, lentoare in miscari, vorbire lenta si monotona, lipsa de vivacitate si de energie. Desi este un simptom psihic, astenia poate aparea si in cazul unor boli somatice: boli infectioase cronice, boli interne, intoxicatii cronice, parazitoze, boli neurologice, infectii virale, tulburari endocrine, metabolice si nutritionale, etc. In domeniul bolilor psihice astenia este aproape nelipsita din tablourile simptomatologice obisnuite. Se intalneste in primul rand in nevroze, in alte boli psihice datorate unei cauze organice, in starile ce se succed unei psihoze, in toxicomanii, in cele mai multe din tulburarile legate de involutie. Este la indemnana oricui evitarea aparitiei surmenajului, a starilor de oboseala indelungata printr-un program rational de viata si munca in care sa fi evitate "noptile pierdute", abuzurile toxice (cafea, tutun, alcool, medicamente), o alimentatie completa in care sa predomine produsele naturale cu o suplimentare in perioadele de suprasolicitare a aportului de proteine (lapte, carne, peste, ou) si glucide (fructe, miere, dulciuri). Dupa perioadele de incordare indelungata sau suprasolicitare, concediile de odihna vor fi planificate si organizate in asa mod incat sa nu constituie un nou efort, ci sa reprezinte un prilej de refacere, recreere si tonificare, in care factorii naturali sa joace un rol esential.


Agitatia

Agitatia este definita in psihiatrie ca acte motorii fara finalitate, exprimand de regula o stare afectiva sau o traire deliranta. Starile de agitatie sunt deosebit de impresionante si traumatizante pentru anturaj, care adesea asista neputincios la miscarile necoordonate si lipsite de scop ale subiectului agitat, primejdioase pentru persoana agitata, pentru bunurile sale materiale cat si pentru anturajul acesteia. Pot aparea brusc si neasteptat la o persoana fara antecedente psihice, in urma unui traumatism fizic sau psihic major, ca si la persoane cu antecedente pshiatrice (epilepsii, psihoze, etilism cronic, demente). Agitatia isterica sau "criza de nervi" se caracterizeaza prin faptul ca poate aparea intr-o situatie conflictuala, are un caracter teatral, de spectacol (are loc numai cu "audienta"), este insotita de lesinuri, paralizii, sufocari ale subiectului agitat (90% din cazuri sunt femei). Starile de agitatie constituie urgente psihiatrice, necesitand spitalizarea si interventia rapida a medicului. Spitalizarea bolnavului agitat se face cu dificultate, datorita greutatilor legate de transportul bolnavului, de lipsa lui de cooperare; totusi anturajul va evita brutalizarea si imobilizarea prin forta a bolnavului pana la venirea medicul.

Cefaleea

Cefaleea este un simptom banal, care poate sa apara in numeroase tulburari, dintre cele mai diferite si care poate avea o diversitate de manifestari, mai ales in ceea ce priveste durata, intensitatea si localizarea. Poate sa apara ca o simpla apasare in zona fruntii, senzatie de "presiune pe cap" sau ca durere pe o portiune a capului, durere cu caracter pulsatil, durere localizata in zona occipitala sau temporala, etc. Poate dura de la cateva minute la cateva zile. Cauzele care provoaca durerea de cap se inscriu intr-un registru variat; dintre acesta, cele mai des intalnite sunt migrenele - cefalee care cuprinde numai jumatate de cap, apare si dispare brusc, este insotita de senzatie de varsatura si fotofobie, are caracter familial, cauze oftalmologice, neurologice, vasculare, metabolice, endocrine, toxice si infectioase. Dintre circumstantele in care apare in psihiatrie durerea de cap, enumeram: nevrozele, sindroamele psihoorganice cronice, epilepsiile, intoxicatiile, depresiile, patologia involutiva si vasculara. Aparitia cefaleei si mai ales persistenta ei va indruma pacientul la medicul generalist si dupa caz, pentru diagnosticare si tratament de specialitate la medicul psihiatru. Printre masurile care vor fi luate sunt: intreruperea substantelor toxice (tutunul mai ales), corectarea somnului, un regim alimentar usor, fara alcool, plimbari in aer liber. Aparitia unor dureri de cap cu caracter repetitiv la persoanele purtatoare de ochelari, si nu numai, impune verificarea acestora cu eventuala lor schimbare sau consult oftalmologic pentru stabilirea dioptriilor.

Confuzia

Confuzia are in psihiatrie sensul de scadere a vigilitatii, cu perturbarea grava a capacitatii de memorare si orientare. Sunt incetinite perceptiile, ca si capacitatea de judecata si sinteza la care se poate adauga prezenta halucinatiilor. Bolnavul confuz pare sa fie rupt de realitatea care-l inconjoara, priveste inexpresiv in departare, in gol, gesturile sunt incetinite, lipsite de indemanare, vorbirea este incoerentea, iar comportamentul lipsit de logica, poate sa ia aspectul unei agitatii dezordonate. Bolnavul cu confuzie mintala nu stie nici unde se afla si nici nu se mai poate orienta in timp. Confuzia mintala este un simptom grav, care impune interventia de urgenta a medicului psihiatru; bolnavul confuz va fi transportat in cel mai scurt timp la spitalul de psihiatrie pentru a primi tratament si ingrijire de specialitate. Confuzia mintala poate sa apara in boli ca: alcoolismul cronic, intoxicatiile medicamentoase, stari febrile, tulburari metabolice, traumatisme cranio-cerebrale, meningo-encefalite, accidente vasculare cerebrale, afectiuni endocrine.

Depresia

Depresia este definita ca o prabusire a dispozitiei si a tonusului afectiv. Este insotita de actualizarea amintirilor neplacute si triste, de o viziune amenintatoare a viitorului, de lentoare psiho-motorie, manifestata atat pe plan ideativ cat si in gesturi si miscari. De asemenea, depresia este caracterizata printr-o scadere a vitalitatii, astenie, lipsa de vigoare fizica, insomnii, scaderea poftei de mancare, scadere in greutate, tulburari sexuale. Se poate manifesta cu intensitati diferite, de la forme usoare, in care simptomele relatate anterior sunt putin marcate, pana la forme grave, in care depresia este insotita de idei sau tentative de sinucidere. Poate se apara in circumstante diferite in reactii secundare unor psihotraume, in nevroze, in tulburarile involutive, in bolile cu determinare endogena sau secundara unor procese organice. Este un simptom foarte frecvent in psihiatrie, este recomandabil sa se recurga la ajutorul medicului psihiatru de cate ori apare o modificare de durata a dispozitiei anterioare atunci cand se ivesc tulburari de somn, mai ales catre sfarsitul somnului sau cand survin acuze somatice carora ceilalti medici specialisti nu le deceleaza nici un corespondent lezional. Existenta unor antecedente personale sau familiale va necesita adresarea de urgenta, atunci cand apar semnele depresiei la cabinetul de psihiatrie. Ca si in cazul anxietatii, starile depresive se pot manifesta prin semne care nu par la prima vedere sa tina de o stare depresiva si care nu ar necesita o interventie din partea psihiatrului: dureri de cap cronice resimtite ca o presiune cerebrala sau senzatia de arsura la cap, nevralgii ale fetei sau in regiunea lombara, o presiune precordiala, tahicardie, senzatie de sufocare si de nod in gat, uscarea gurii, balonari,constipatie, perturbari ale ritmului somnului, crize de transpiratie nocturna, astenie matinala, dureri abdominale, mictiuni frecvente, dureri difuze in organele uro-genitale si caderea parului.

Insomnia

Insomniile sunt tulburari ale somnului care il diminueza atat pe plan cantitativ cat si calitativ. Intreruperea temporara si periodica a vigilitatii constituie o perioada de refacere fiziologica a capacitatii de functionare optima a psihismului. Nevoia de somn are o componenta ereditara, care nu se modifica si una dobandita, variabila in functie de obisnuintele individule, de preocuparile de moment, de dispozitie si varsta. Durata somnului scade cu varsta, media ei fiind pentru un adult de 7-8 ore, dar exista si persoane care, desi nu depasesc 6 ore de somn, desfasoara o activitate normala, fara sa resimta oboseala. Ritmul somnului depinde mai mult de obisnuinte decat de reglarea biologica, indivizii putand sa se imparta in doua mari categorii: subiectii "de noapte" si subiectii "de zi" in functie de perioada zilei preferata pentru somn. Trecerea de la o stare de veghe la starea de somn (adormirea) se face pe neobservate si fara nici un efort in mod normal, fiind insa pentru cei cu insomnii o perioada lunga si chinuitoare. Poate sa ia aspectul insomniei de adormire atunci cand apare la inceputul somnului sau de readormire atunci cand subiectul se trezeste dupa numai cateva ore de somn. Insomnia provoaca o scurtare a duratei totale de somn, insotita de senzata neplacuta de oboseala si nu atat de rar pe cat s-ar crede de tulburari digestive si scaderi ponderale. Circumstantele in care pot sa apara insomnii sunt urmatoarele: anumite etape ale existentei (adolescenta, climacteriul feminin sau masculin), surmenajul fizic sau afectiv, boli acute in curs de evolutie si episoadele de depresie majora. Desi se afirma ca persoanele in varsta dorm mai putin decat tinerii exista studii contradictorii care admit ca in general dupa varsta de 60 ani femeile depasesc barbatii in ceea ce priveste durata odihnei la pat si somnul. Surmenajul fizic rezultat prin supradozarea efortului profesional, agravat de supradozarea asa-ziselor distractii ca si excesele alimentare, impiedica instalarea somnului. Surmenajul afectiv rezultat din conflictele ocazionale cu membrii familiei, colegii de munca, schimbarile bruste de mediu, excesivele responsabilitati, incarca, in cursul activitatii dirune subiectul cu stimuli emotionali puternici, care nu pot fi descarcati cu usurinta in perioada premergatoare somnului. Lipsa destinderii obisnuite dinaintea adormirii, datorata trairilor emotionale intense, generate de stari conflictuale vii, de evenimente fericite sau nefericite, mai mult sau mai putin violente sau intense impiedica instalarea somnului. Bolile acute insotite de sindroame dureroase sau jena respiratorie, nevrozele, bolile organice cronice, toxicomaniile minore sau medicamentoase fac de asemenea dificila instalarea somnului. Pentru prevenirea insomniei se impun urmatoarele masuri: psihoigiena existentei zilnice, cu pastrarea unui program cat mai ordonat, evitarea muncii in asalt, a surmenajului si suprasolicitarii, existanta unei perioade de relaxare inainte de adormire. Nu se va recurge din proprie initiativa la medicatie inductoare de somn - automedicatie, stiut fiind ca fiecare insomnie are particularitatile ei, pentru care numai medicul poate stabili hipnoticul indicat. Folosirea unui somnifer fara indicatia medicului poate agrava in timp senzatia de oboseala, iar medicatia trebuie administrata doar in momentul intreruperii activitatii si pregatirii pentru somn.

Delirul

Delirul reprezinta o tulburare psihica grava, manifestata in domeniul gandirii, care isi pierde coordonatele insertiei in realitate, ancorandu-se in imaginar si ilogic. Gandirea bolnavului este deliranta si plina de contradictii pe care acesta pare sa nu le ia in seama, abunda in interpretari si deductii lipsite de logica, modifica comportamentul bolnavului si activitatea acestuia, facandu-le insuficiente sau chiar periculoase pentru ceilalti. Ideile delirante au o tematica fie de depreciere a persoanei bolnavului: urmarire, prejudiciu, pedepsire, otravire, influentare, ruinare, gelozie, etc. fie de exagerare a calitatilor bolnavului: marire, grandoare, inventie. Subiectul se vede transpus in una din aceste situatii care nu au de obicei nimic comun cu realitatea. Aceste tulburari de gandire se pot asocia cu deformari ale perceptiei realitatii - halucinatii.

Halucinatia

Halucinatiile sunt perceptii fara obiect, adica formarea unor imagini mintale care nu isi afla corespondent in realitate. Ele pot fi vizuale, auditive, olfactive sau tactile. Aparitia delirului insotit sau nu de halucinaii este o situatie in care psihiatrul va fi consultat de urgenta. Sub presiunea ideilor patologice si a halucinatiilor, bolnavul delirant isi poate pune in pericol viata sa sau pe a celorlalti. Exista uneori pericolul ca unele idei de persecutie sa fie luate drept realitate si de catre familie, ajungandu-se deseori, fara o verificare a realitatii acestora, la conflicte grave si nejustificate la locul de munca sau in familie, in locul unui tratament corespunzator.

Fobia

Fobiile sunt reprezentate prin temeri nejustificate fata de obiecte, animale, evenimente, situatii, care prin ele insele nu constituie un pericol real sau au o probabilitate infima de a se produce.

Bolnavul are o senzatie intensa de spaima in prezenta obiectului sau a situatiei de care se teme, stare insotita de manifestari vegetative: transpiratii, palpitatii, sufocari, ameteli, tulburari de vedere, etc. care dispar brusc o data cu indepartarea cauzei generatoare. Fobiile pot sa apara ca singur fenomen patologic sau pot insoti si alte tulburari psihice. Ele isi au cauza in unele obiceiuri gresite (erori de educatie oferite de parinti copiilor de varste mici) sau pot sa apara ca urmare a unor situatii de grea incercare prin care a trecut bolnavul (boli grave, accidente, traumatisme psihice, catastrofe, etc.) O fobie foartea raspandita in epoca noastra este fobia la anumite boli: canerofobie, fobie legata de boli cu transmitere sexuala (SIDA), etc.
Fenomene asemanatoare fobiilor si uneori asociate cu ele sunt obsesiile, idei care se impun gandirii, tulburandu-i desfasurarea normala. Aceste idei se refera de obicei la actiuni absurde, pe care subiectul are impresia ca le-ar putea face, actiuni care contravin intru totul personalitatii si comportamentului obisnuit al bolnavului. Aceste idei nu se transforma niciodata in acte, dar paraziteaza gandirea si activitatea, sunt resimtite ca fiind neplacute, genereaza neliniste si teama bolnavului. Acestea il fac pe subiect, cu trecerea timpului, sa se teama ca nu va mai fi stapan pe actiunile si gandurile sale si ca are o boala psihica foarte grava. Desi foarte chinuitoare pentru bolnav, atat fobiile cat si ideile obsesive nu prezinta pericolul ideilor delirante si halucinatiilor. Aparitia unor astfel de fenomene trebuie sa indrepte bolnavul catre medic ce va recomanda tratamentul medicamentos sau psihoterapeutic potrivit.


Tulburarea de memorie

Tulburarile de memorie se pot referi la memoria imediata (evenimente si fapte recente) sau la memoria de lunga durata (intamplari din trecutul mai indepartat). Acestea din urma sunt mult mai rare si chiar bolnavul sesizeaza mai greu prezenta lor. Tulburarile de memorie apar cel mai adesea in surmenaj, neuroastenie, intoxicatii cu alcool, cafea sau nicotina, in starile depresive. In toate aceste circumstante tulburarile de memorie au un caracter trecator, ameliorandu-se o data cu boala sau cu abaterea de la regulile de igiena mintala care le-a generat. Exista si afectiuni ca: ateroscreloza cerebrala, traumatismele cranio-cerebrale, intoxicatiile cronice cu alcool, bolile organice cerebrale ale oamenilor in varsta, in care tulburarile de memorie sunt stabile, desi de cele mai multe ori au un caracter progresiv, adica se agraveaza o data cu trecerea timpului. In aceste afectiuni tulburarile de memorie pot avea consecinte grave pentru bolnav si apropiatii lui. Desi tulburarile de memorie nu inseamna o stare de boala, totusi memoria necesita masuri de igiena mintala si trebuie antrenata si dezvoltata; invatarea logica fiind cea care fereste memoria de suprasolicitare si efort. Masurile de igiena mintala se refera la evitarea suprasolicitarii memoriei, un ritm normal de somn-veghe, o alimentatie corecta si completa, evitarea abuzului de medicamente si substante cu efect psihostimulant. Relaxarea psihica si odihna au un caracter binefacator asupra memoriei.

Tulburarea dinamicii sexuale

Tulburarile dinamicii sexuale - cele mai frecvente sunt impotenta la barbat si frigiditatea la femei. Acestea se pot manifesta la orice varsta si cel mai adesea in afara oricaror cauze organice. Psihotraumele, anxietatea, oboseala, abuzurile si excesele, alte boli psihice sunt cauzele cele mai frecvente ale acestor tulburari. O nota particulara o au tulburarile sexuale din perioada adolescentei, mai ales la tinerii la care factorii principali sunt constituiti de hiperemotivitate, timiditate si lipsa de experienta. In aceeasi sfera, practicarea masturbarii excesive de catre adolescenti poate influenta in mod negativ sexualitatea ulterioara, desi ea nu reprezinta in sine o cauza de boala. Abstinenta nu reprezinta o cauza de boala psihica. Desigur si aplicarea unor masuri de igiena mintala va armoniza viata sexuala evitandu-i tulburarile. Relatiile sexuale dublate de afectivitate, evitarea abuzului de alcool si medicamente un regim de viata rational, mentinerea igienii locale sunt conditiile minime pentru igiena sexuala. 

sursa:sfatulmedicului.ro

26 nov. 2013

Dieta mediteraneana ajuta la imbunatatirea memoriei

Dieta mediteraneana este considerata a fi cel mai sanatos regim alimentar, gratie numeroaselor beneficii pe care le aduce organismului. Printre acestea se numara si imbunatatirea memoriei, spun cercetatorii Universitatii din Alabama, SUA si profesorii Universitatii din Atena, Grecia.
Alimentele incluse in dieta mediteraneana furnizeaza cantitati importante de grasimi esentiale omega-3, asociate cu o memorie mai buna si un randament superior al functiilor cognitive. Descoperirea oamenilor de stiinta este foarte importanta, de vreme ce un factor pe care omul il poate controla - dieta - poate preveni sau amana bolile cerebrale degenerative, precum dementa.

Prevenirea tulburarilor de memorie prin dieta

In trecut, numeroase studii de specialitate au demonstrat ca urmarea unei diete mediteraneene - bogata in ulei de masline, fructe oleaginoase, fructe, legume si leguminoase, dar saraca in lactate, carne rosie, bauturi acidulate, carne procesata si dulciuri - contribuie semnificativ la mentinerea sanatatii cardiovasculare.
Acum, studiul derulat de cercetatorii americani si greci au analizat datele colectate de la 17.478 de barbati si femei caucazieni si de culoare, cu varsta medie de 64 de ani, pentru a observa masura in care persoanele care consuma o dieta mediteraneana isi mentin randamentul memoriei mai eficient, decat cele cu un alt tip de alimentatie.
Pe langa faptul ca au evaluat informatii nutritionale de la participanti, cercetatorii au supus subiectii unor teste de memorie si de masurare a capacitatii de gandire, pe o perioada de 4 ani. Aproximativ 7% dintre participanti au dezvoltat diverse probleme de memorie si gandire in timpul desfasurarii cercetarii.
Concluziile au aratat ca, in randul persoanelor sanatoase, cele care au respectat intocmai principiile dietei mediteraneene au prezentat un risc cu 19% mai scazut de a dezvolta probleme la nivelul memoriei si al functiilor cognitive.
Acelasi efect al dietei mediteraneene asupra sanatatii creierului nu a fost observat, insa, in randul participantilor diagnosticati cu diabet (care au reprezentat un procent de 17% din esantionul la care a facut referire studiul). In cazul acestora, oamenii de stiinta au precizat ca riscurile preexistente de dezvoltare a sindromului Alzheimer sau a dementei depasesc potentialele beneficii ale aportului crescut de grasimi esentiale omega-3.
Autorii studiului au mentionat ca dieta mediteraneana nu mai este de ajutor, odata ce tulburarile de memorie sau alte simptome asociate dementei s-au dezvoltat deja.

Principiile si beneficiile dietei mediterareene

In ultimii 10 ani, cercetatorii au dedicat o buna parte din demersurile stiintifice efectelor pe care dieta mediteraneana le are asupra sanatatii. Astfel, s-a demonstrat ca acest regim alimentar protejeaza impotriva instalarii bolilor cardiace, sindromului metabolic, unor tipuri de cancer, obezitatii, diabetului de tip 2, dementei si sindromului Alzheimer.
Dieta mediteraneana se bazeaza pe principiul general conform caruia gustul bun inseamna o sanatate deplina. Chiar daca acest tip de regim nutritional poate sa varieze in functie de regiunile continentului european - din Spania si pana in Orientul Mijlociu - ea are cateva principii de baza respectate indiferent de preferintele culturale sau disponibilitatea anumitor alimente.
Aceste principii se refera la includerea in dieta a unui numar preponderent de surse vegetale de nutrienti (legume, fructe, cereale integrale, nuci, masline etc.), ulei de masline, anumite tipuri slabe de branza, iaurt, peste, carne de pui, oua si vin. Toate aceste alimente de la baza dietei mediteraneene asigura organismului numerosi micronutrienti, antioxidanti, vitamine, minerale si fibre, care colaboreaza perfect in construirea unui scut de protectie impotriva afectiunilor cronice.
Majoritatea produselor din planul alimentar mediteranean sunt proaspete (asadar sunt folosite in functie de sezonul lor) si cat mai putin procesate. Metodele de preparare sunt si ele mentinute intr-o forma simpla (foarte putine alimente sunt prajite substantial, de pilda).
Alt principiu important al dietei meditareneene este excluderea grasimilor saturate, sodiului, dulciurilor si a carnii grase din meniu. Interesant este ca stilul de viata axat pe o dieta mediteraneana include servirea mesei intr-un cadru relaxat, astfel incat mancarea sa fie savurata incet, alaturi de familie si prieteni.
Uleiul de masline folosit in mod exclusiv in prepararea mancarii joaca un rol esential in ecuatia acestei diete sanatoase. Se utilizeaza doar cel extravirgin, bogat in grasimi mononesaturate si fitochimicale esentiale sanatatii.
Din aceste principii de baza ale dietei mediteraneene deriva beneficiile multiple descoperite de cercetatori.
- Reducerea riscului de boli cardiace. Factorii de risc pentru afectiunile cardiovasculare sunt redusi substantial printr-o dieta de tip mediteranean, care ajuta la scaderea nivelului de colesterol, al trigliceridelor, presiunii arteriale si glicemiei.
- Mentinerea unei greutati corporale optime. Alimentele consumate in cadrul dietei mediteraneene si asocierea lor permit reglarea greutatii corpului si mentinerea unui numar de kilograme sanatos pe tot parcursul vietii. Aceasta dieta exclude aproape in totalitate sursele nutritionale de ingrasare, precum carnea grasa, mezelurile, lactatele grase, cerealele rafinate si dulciurile.
- Prevenirea diabetului. Una dintre cele mai bune strategii de prevenirea a diabetului este adoptarea unei diete mediteraneene, sustin specialistii in medicina. Acest regim alimentar ajuta la mentinerea nivelului de glicemie in parametri optimi si scade nivelul inflamatiilor in organism.
- Mentinerea sanatatii pielii. Abundenta de legume si fructe din dieta mediteraneana furnizeaza organismului cantitati importante de antioxidanti care protejeaza celulele pielii de actiunea oxidativa a radicalilor liberi, responsabila cu aparitia semnelor de imbatranire a tesutului cutanat.
- Protejarea sistemului digestiv. Cerealele integrale consumate in cantitati importante in cadrul dietei mediteraneene contin fibre solubile, necesare functionarii optime a sistemului digestiv.

sursa:sfatulmedicului.ro

25 nov. 2013

Beneficiile citricelor: portocale, mandarine, grapefruit, pomelo

Sezonul citricelor este un prilej excelent de a consuma aceste fructe din abundenta, datorita numeroaselor beneficii pe care le aduc acestea sanatatii. Portocalele, madarinele, grapefruitul sau fructele de pomelo sunt delicioase, revigorante si bogate in compusi numiti flavonoizi, cu proprietati anticancerigene. Aceste substante importante s-au dovedit eficiente in inhibarea proliferarii celulelor cancerigene si in prevenirea expansiunii tumorilor in organism.Studiile mai arata ca flavonoizii din citrice protejeaza si impotriva bolilor de inima, precum ateroscleroza sau boala coronariana periferica. Vitamina C, acidul folic si potasiul din citrice sunt alti nutrienti care contribuie la mentinerea sanatatii generale.

Beneficiile portocalelor

Unele dintre cele mai populare citrice din lume, portocalele sunt si foarte sanatoase. In urma diverselor studii dedicate efectelor pozitive ale acestor fructe, a reiesit o serie intreaga de beneficii de care se bucura persoanele care le consuma in mod frecvent.
- Prevenirea cancerului. Portocalele sunt bogate in limonoizi citrici, substante care lupta impotriva mai multor tipuri de cancer, printre care se numara melanomul, cancerul pulmonar, cancerul mamar, cancerul stomacal si cancerul de colon.
- Prevenirea afectiunilor renale. Sucul portocalelor reduce riscul formarii calculilor renali si al instalarii bolilor de rinichi.
- Reducerea riscului de cancer hepatic. Doua studii de specialitate japoneze au demonstrat ca persoanele care beau in mod regulat cantitati moderate de suc de portocale isi reduc substantial riscul de cancer hepatic, datorita aportului bogat de carotenoizi.
- Diminuarea nivelului de colesterol. Intrucat sunt bogate in fibre solubile, portocalele ajuta si la reducerea nivelului total de colesterol.
- Imbunatatirea sanatatii cardiace. Potasiul, un mineral electrolit care se regaseste in portocale, contribuie la mentinerea functiei cardiace in parametri optimi. Cand nivelul potasiului scade, se instaleaza artimiile.
- Intarirea sistemului imunitar. Vitamina C este esentiala sistemului imunitar, fortificandu-l si reducand nivelul inflamatiilor in organism. In plus, studiile arata ca abundenta de polifenoli din portocale protejeaza impotriva infectiilor virale.
- Imbunatatirea vederii. Carotenozii din portocale, compusi ai vitaminei A, sunt aliatii unei vederi sanatoase si previn instalarea degenerarii maculare la varste inaintate.

Tot portocalele regleaza presiunea arteriala (cu ajutorul flavonoidului numit hesperidina si magneziului) si mentin sanatatea si frumusetea pielii, prin aportul generos de antioxidanti.

Beneficiile mandarinelor

Dulci si zemoase, mandarinele contin o lista impresionanta de nutrienti esentiali vitamine, minerale si antioxidanti, necesari unei stari de sanatate depline. Principalele beneficii ale mandarinelor sunt
- Mentinerea greutatii corporale. Cu doar 53 de calorii pentru fiecare 100 de g consumate, mandarinele sunt alimente excelente pentru reducerea greutatii si mentinerea unui numar optim de kilograme.
- Protectia impotriva imbolnavirii. Mandarinele sunt surse pretioase de flavonoizi, precum naringenina, naringina, hesperetina, vitamina A, caroteni, xantina si luteina, antioxidanti eficienti in prevenirea imbolnavirii organismului. Cantitatea lor o depaseste pe cea regasita in portocale.
- Intarirea sistemului imunitar. Ca orice fruct din familia citricelor, mandarinele contin din plin vitamina C, avand actiune antivirala si anticancerigena. Nutrientul este necesar sintezei colagenului in corp, ajuta la vindecarea mai rapida a ranilor, previne instalarea bolilor neurovegetative si participa la absobtia fierului in corp.
- Mentinerea sanatatii tractului digestiv. Fibrele solubile si insolubile din mandarine (hemiceluloza, pectina etc.) previn acumularea colesterolului in intestine si ajuta la eliminarea completa a reziduurilor alimentare din corp.

Beneficiile grepfruitului

Fructele de grapefruit, in special cele cu pulpa rosie, furnizeaza o cantitate importanta de vitamina C. Insa acesta nu este singurul beneficiu al acestor citrice acre-amarui, foarte sanatoase.
- Reducerea greutatii corporale. Grapefruitul contine un tip de enzime care ard grasimile, furnizeaza lichid organismului si foarte putin sodiu. Aceste trei caracteristici, combinate, transforma fructele de grapefruit intr-un aliment excelent pentru stimularea metabolismului, o conditie esentiala pentru pierderea in greutate.
- Prevenirea artritei. Acidul salicilic din fructele de grapefruit ajuta la descompunerea calciului anorganic din corp, care ajunge sa se acumuleze la nivelul cartilajelor incheieturilor, degenerand in boli articulare. Simptomele artritei pot fi ameliorate cu ajutorul sucului de grapefruit, amestecat cu mici cantitati de otet din cidru.
- Actiunea antiseptica. Tot acidul salicilic din fructele de grapefruit are si un bun efect antiseptic, tratand infectiile bacteriene si fungice.

Licopenul din grapefruitul rosu este un antioxidant puternic cu efect anticancerigen. Aceleasi citrice sunt cunoscute pentru efectul lor de reducere a nivelului de colesterol si pentru imbunatatirea functionalitatii sistemului gastrointestinal.

Beneficiile fructului pomelo

Devenit tot mai popular in randul consumatorilor romani, fructul pomelo se remarca nu doar prin pulpa voluminoasa, dulce amaruie, ci si prin beneficiile pe care le aduce sanatatii. Cele mai importante sunt
- Prevenirea infectiilor urinare. Vitamina C din fructele de pomelo creste nivelul de aciditate din tractul urinar, impiedicand bacteriile sa se mai dezvolte si grabind vindecarea, in cazul instalarii unei infectii la acest nivel.
- Accelerarea vindecarii ranilor. Enzimele active si antioxidantii din fructele de pomelo intervin activ in procesul vindecarii unei rani, crescand nivelul de colagen din piele, respectiv flexibilitatea tesutului cutanat.
- Mentinerea sanatatii dentare si gingivale. Fructele de pomelo completeaza rezervele organismului de vitamina C, necesara pentru productia de colagen, dar si pentru o dantura sanatoasa, ferita de pericolul aparitiei afectiunilor gingivale.
- Prevenirea anemiei. Vitamina C din fructele de pomelo asista absorbtia corecta a fierului in organism, mineralul indispensabil productiei de celule rosii in sange.
- Scaderea riscului de osteoporoza. Studiile arata ca pulpa fructelor de pomelo poate imbunatati densitatea osoasa si poate scade riscul aparitiei fragilitatii osoase.


sursa:sfatulmedicului.ro