Se afișează postările cu eticheta bebelusi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta bebelusi. Afișați toate postările

26 sept. 2012

Trei vitamine esentiale pentru un copil sanatos

Pentru a se dezvolta frumos, corpul copilului tau are nevoie de o serie de vitamine si minerale care sa-i poata oferi nuntrientii si energia necesara. Toate vitaminele sunt importante si fiecare isi aduce aportul la cresterea copilului tau, doar ca exista cateva care sunt esentiale, lipsa lor din alimentatia copilului putand duce la probleme grave de sanatate.

Vitamina D

Aceasta este responsabila de mentinerea unui nivel optim de calciu si minerale, avand grija sa le distribuie corect in corp. Vitamina D ajuta la fixarea calciului in corp si sustine dezvoltarea sanatoasa a oaselor gravidei si ale fatului.

Carentele de vitamina D pot duce la fluctuatii ale nivelului de calciu existand riscul unor atacuri de inima la copii sau de rahitism la copiii mai mari.

Exista diverse motive care se fac vinovate de nivelul scazut de vitamina D in corpul copiilor. Studiile au demonstrat ca trei sferturi dintre copiii care au fost hraniti la san au deficiente de vitamina D, avand in vedere ca laptele de mama are un continut scazut din aceasta vitamina.

Mai mult decat atat, tot mai multe mame au carente de vitamina D, neavand astfel posibilitatea de a le oferi bebelusilor un aport suficient.

De asemenea, folosirea produselor de protectie solara reduce sansele ca cel mic sa-si ia aportul necesar de vitamine din mediul natural. Aceasta devine o reala problema mai ales in cazul copiilor cu tenul mai inchis la culoare, care au nevoie de o expunere mai prelungita la soare decat cei cu tenul mai alb pentru a asimila vitaminele. (Majoritatea cazurilor de deficiente majore se intalnesc la copiii de culoare.)

Recomandarile medicilor sunt acelea ca fiecare copil care este alaptat si toti ceilalti copii care beau mai putin de 4 litri de lapte pe saptamana sa primeasca zilnic suplimente de vitamina D.

Din pacate, multi considera acest lucru ca fiind un act critic la adresa alaptarii, de aceea parerile sunt impartite si exista medici care au declarat ca vitamina D este responsabila de anumite infectii si de durerile de stomac ale copiilor.

Vitamina D se regaseste in lapte, in cereale, in ou, in carnea grasa de peste. Totusi, cantitatile regasite in alimentatia obisnuita sunt destul de scazute. Laptele pentru bebelusi de pe piata are adesea un continut ridicat de vitamina D, asa ca aceasta ar putea fi o varianta de asimilare a acestor nutrienti importanti. Femeile insarcinate si cele care alapteaza ar trebui sa ia zilnic suplimente de vitamina D.

Cea mai buna solutie ar fi aceea ca alaptatul copiilor sa se faca in continuare, dar, mai ales in cazul celor cu tenul mai inchis la culoare, sa se administreze zilnic si suplimente de vitamina D.

Acidul folic

Tot mai multi copii se nasc cu malformatii sau cu probleme ale sistemului nervos sau chiar ale inimii. Ceea ce este mai trist este faptul ca toate aceste probleme ar fi putut fi prevenite prin vitamine luate de gravida in timpul sarcinii.

Majoritatea acestor vitamine au la baza acidul folic. Luate dupa indicatiile medicului, aceste vitamine pot reduce cu pana la 85% riscul afectiunilor sistemului nervos si cu 50% riscul bolilor de inima la copii.
Desi majoritatea femeilor stiu despre existenta acestor vitamine, nu toate stiu ca ele au un efect cu mult mai bun daca sunt luate inca dinainte de a ramane insarcinate.

Maduva spinarii si inima fatului se formeaza in primele saptamani dupa conceptie, iar defectele pot sa apara inca dinainte ca o femeie sa-si dea seama ca este insarcinata. Inceperea tratamentului cu vitamine si acid folic cu cateva saptamani inainte de a ramane insarcinata este cea mai sigura metoda de a evita eventualele probleme aparute in sarcina.

Prin alimentatie, acidul folic poate fi luat din citrice, legumele cu frunze verde inchis, cereale.

Mai mult decat atat, specialistii recomanda ca fiecare femeie care are menstruatie sa ia vitamine care contin acid folic, chiar daca nu au in plan o sarcina pentru urmatoarea perioada.

Fierul

Multi parinti cunosc faptul ca este bine sa inceapa sa-si hraneasca bebelusii cu lapte de vaca abia dupa 1 an, acesta avand un continut scazut de fier, necesar celor mici pentru dezvoltarea globulelor rosii. Laptele matern contine o cantitate potrivita de fier, dar multi copii sunt trecuti pe hrana pentru bebelusi inca de la 6 luni.

Mai mult, majoritatea parintilor atunci cand aleg ce sa cumpere pentru bebelusi, iau produsele cu continut scazut de fier de teama ca micutul s-ar putea constipa.
Potrivit studiilor, copiii care sunt hraniti cu astfel de produse au un risc de 30 de ori mai crescut sa dezvolte deficiente de fier care pot duce la anemie.

Recomandarea medicilor este aceea ca parintii care aleg hrana pentru bebelusi sa le cumpere pe cele bogate in fier, iar in momentul in care copilul incepe sa bea lapte de vaca sa se asigure o atentie sporita alimentatie. Fierul ar trebuie luat in acest caz din alte alimente.

Fierul este folosit de asemenea si la formarea placentei. In alimente il gasesti in carnea rosie, legume, cereale, carnea de pasare.

Multi parinti isi invata copiii de mici ce inseamna o alimentatie sanatoasa. E cazul ca in aceste lectii sa le incluzi si pe cele despre vitamina D, acid folic si fier.

Simona Chiric
Redactor Copilul.ro
Sursa: Copilul.ro

25 sept. 2012

Forma capului la nou-nascuti

Multi nou-nascuti au capul putin deformat intr-o parte. Uneori, acest lucru se datoreaza faptului ca inca dinainte de a se naste, capul copilului este modelat inegal. In alte cazuri, forma capului este afectata de pozitionarea lui pe o singura parte, in special atunci cand doarme. Desi forma capului copilului tau se va modela cel mai probabil de la sine, este bine sa variezi pozitiile in care el doarme.
Cum afecteaza pozitia forma capului

Vei observa in crestetul capului bebelusului doua zone mai sensibile unde oasele craniene nu s-au unit inca. Acestea exista pentru a permite capului bebelusului sa iasa in momentul nasterii. Sunt favorabile, de asemenea, si dezvoltarii rapide a creierului in primele 12, pana la 18 luni de viata.
Flexibilitatea craniului este un avantaj biologic menit sa ajute copiii sa supravietuiasca si sa se dezvolte. Dar din cauza acestei flexibilitati a capului, prea mult timp petrecut intr-o singura pozitie poate duce in timp la o forma nu tocmai regulata a capului.
Aceasta este de cele mai multe ori sesizabila atunci cand privesti capul copilului tau de sus in jos. Din acest unghi, partea din spate a capului poate parea mai turtita intr-o parte decat in cealalta.
Maxilarul ar putea fi mai proeminent in partea mai turtita a capului, iar urechea poate arata putin iesita in afara.

Ce poti face
Deformarea capului datorita pozitiei este intalnita mai ales la copiii care stau in patut cu fata in sus, in scaunele pentru masina sau in scaunele speciale pentru copii.

Desi aceasta este cea mai sigura pozitie pentru somn, sunt destul de multe variante la care poti apela pentru a evita modelarea gresita a capului celui mic.

• Lasa-l sa doarma in continuare cu fata in sus, dar alterneaza directia in care are capul. Daca doarme in patut, il poti aseza intr-o zi cu capul rezemat de partea dreapta a patutului si in alta rezemat de partea stanga. Chiar si in scaunul pentru masina, aseaza-l in pozitii diferite sau foloseste mai multe modele de scaune.
• Tine-l in brate cat mai mult timp atunci cand nu doarme, astfel vei evita presiunea asupra capului din momentele cand bebe sta in pat sau in scaunul pentru copiii.
• Sub supravegherea ta atenta, aseaza-ti bebelusul cu fata in jos. Asigura-te inainte de asta ca suprafata pe care il asezi este una mai tare si nu il lasa nesupravegheat.
• Daca bebe s-a obisnuit si ii place sa stea intr-o singura pozitie, il poti aseza in asa fel incat sa trebuiasca sa intoarca capul pentru a se uita la tine sau pentru a urmari zgomotele din camera. Pentru asta poti chiar sa muti patutul din cand in cand sau, mai usor, sa muti jucariile care il atrag.
• Alaptatul incurajeaza asezarea bebelusului pe ambele parti, acesta fiind un factor important pentru modelarea capului. Acelasi lucru poate fi facut si in cazul in care bebelusul este hranit cu biberonul. Incearca sa alternezi de fiecare data bratul pe care il tii.

Coiful si forma capului
Schimbarea pozitiei capului este de obicei suficienta pentru a preveni si a trata deformarea gresita a craniului.
Daca forma capului bebelusului tau nu ajunge la normalitate in cateva luni, doctorul iti poate prescrie o bentita speciala sau un coif care sa ajute la modelarea capului. Acestea functioneaza prin exercitarea unei presiuni usoare asupra craniului.
Intre 4 si 12 luni, bentitele si coifurile sunt cele mai eficiente dispozitive, craniul fiind inca maleabil. In timpul tratamentului, acestea trebuiesc purtate in permanenta, cu pauze doar pentru a curata coiful si pielea capului.

Cauze mai serioase ale deformarii craniene
Destul de rar, se intampla ca doua sau mai multe dintre oasele care intregesc craniul sa se uneasca inainte de vreme. De aceea, atunci cand creierul se dezvolta, el impinge in alte parti ale capului care sunt inca maleabile, cauzand deformarea.
Aceasta afectiune, numita craniosinostoza, este de obicei tratata prin operatie in copilarie. Pentru a permite creierului sa se dezvolte, cele doua oase craniene trebuiesc separate. O afectiune asemanatoare este cea care afecteaza oasele din partea din fata a capului. Cea mai buna solutie este din nou operatia in timpul copilariei. Dar cu siguranta ca medicul celui mic o sa observe daca el se confrunta cu o astfel de afectiune si te va indruma ce sa faci.
Oricum ar fi capul bebelusului tau, este bine sa nu exagerezi cu grijile. Pana la urma nimeni nu este perfect, iar in momentul in care ii va creste parul, formele care tie ti se pot parea acum foarte usor observabile, nici nu se vor mai vedea.

Simona Chiric
Redactor Copilul.ro

Sursa: Copilul.ro

24 sept. 2012

Bebelusul invata din primele luni

Procesul de invatare incepe o data cu nasterea. Dezvoltarea creierului bebelusului este importanta si decisiva, pentru intreaga lui viata. In primele luni, atunci cand creierul sau se dezvolta foarte rapid, implicarea adultilor, chiar si in activitatile simple, poate influenta impresionant procesul de invatare. Iata cateva idei legate de ceea ce poti face pentru bebelusul tau:

Senzatii
In primele trei luni de viata, bebelusii traiesc intr-o lume a senzatiilor. Ei se folosesc de simturile lor: aud, vad, miros si ating, pentru a percepe lumea din jurul lor. Ajuta-l sa ii fie usor!
• Aseaza-l pe bebelus pe diferite materiale cu o textura usoara si placuta la atingere: satin, matase, bumbac etc.
• Sufla usor spre manutele, talpile si burtica lui. Vorbeste cu el, spune-i ce faci tu cand sufli spre el.
• Leagana-l incet in bratele tale, de cateva ori pe zi. Intotdeauna atinge-l, tine-l in brate si misca-l cat mai usor si cu multa tandrete.
• Tine-l aproape de tine in timp ce-i canti, ii citesti, ii vorbesti, bebelusul trebuie sa te simta cat mai aproape. El traieste acum prin intermediul senzatiilor.
• Raspunde la nevoile lui cat mai repede posibil fiindca in acest mod il ajuti sa se simta in siguranta si sa aiba incredere in tine.
• Ajuta-l sa poata vedea diferite fete, sa vada cum se schimba mimica fetei tale. Zambeste-i, joaca-te cu el, ascunde-te dupa o patura sau orice altceva, exprima-te prin mimica fetei tale.

Activitati fizice
Masa musculara incepe sa se dezvolte mai bine atunci cand incepe sa o foloseasca in diferite activitati. Iti putem da cateva sugestii, pentru ca el sa fie un super-bebe cu muschi... care incep sa se dezvolte:
• Cand sta bebelusul pe burtica, incurajeaza-l sa intoarca capul catre locurile de unde se aud diferite sunete: vocea ta, muzica, un clopotel etc.
• Cand ii schimbi scutecul misca-i, cu blandete,  picioarele, ca si cum ar pedala. In acelasi timp vorbeste-i sau canta-i si mentine contactul vizual cu el.
• Dupa ce ii faci baie poti sa il determini si sa il ajuti sa isi atinga mainile, sa le tina impreunate.
• Da-i obiecte care nu sunt periculoase si cu care se poate juca, folosindu-se de maini si gura. In acest mod va invata sa simta si sa recunoasca forma obiectelor. Dar este foarte important sa te asiguri ca sunt obiecte mari, pe cele mici le-ar putea inghiti cu usurinta.

Cu pasi mici
Dupa primele 3 luni de viata, bebelusul tau ar putea fi capabil sa:
• Sa isi ridice usor capul, atunci cand sta pe burta.
• Sa rosteasca o combinatie de consoana-vocala (ah, uh,eh).
• Sa recunoasca biberonul sau sanul mamei.
• Sa urmareasca, cu privirea, cum se misca obiectele dintr-o parte in alta.
sursa: Copilul.ro

21 sept. 2012

Cat si cum doarme bebe?

Bebelusul dumneavoastra doarme in timpul noptii?
Este una din intrebarile frecvente cu care se confrunta noii parinti. Parinti obositi si confuzi aproape intotdeauna raspund: NU.

Nou nascutul inca nu face diferenta dintre noapte si zi. Stomacul lor mic nu poate contine indeajuns lapte petnru a avea senzatia de saturatie intr-o perioada mai mare de timp. Au nevoie de lapte odata la cateva ore, indiferent daca este zi sau noapte.

Cat timp doarme bebelusul meu?
Nou nascutul poate dormi cate 16 ore pe zi (sau chiar mai mult), adesea cate 3-4 ore odata. Si ca somnul nostru, nou nascutii au diferite stari ale somnului : motaiala, miscare rapida a ochilor in somn, somn usor, somn adanc, si foarte adanc. Perioadele lor de veghe se maresc odata cu trecerea timpului.
La inceput perioadele scurte de 3-4 ore de somn pot fi frustrante pentru parinti pentru ca interfereaza cu obisnuinta lor de somn. Aveti rabdare, acest lucru se v-a schimba cu timpul, bebelusul adaptandu-se unui ritm de viata din afara burticii. La inceput, totusi nevoia de a manca va fi mai prezenta decat nevoia de somn. Recomandarile pediatrice spun ca parintele nu ar trebui sa lase nou nascutul prea mult sa doarma, fara sa manance. Practic inseamna sa hraniti bebelusul odata la 3-4 ore, si pe cat posibil mai des pentru cei nascuti prematur.

Unde si cum ar trebui sa doarma?
In primele saptamani de viata, multi parinti plaseaza patutul, in camera lor. Considera ca este prea devreme pentru a dormii intr-o camera separata si prea departe. Spre exemplu medicii pediatri nu recomanda sa luati copilul sa doarma in patul vostru din motive de siguranta. Intotdeauna sa va ganditi la siguranta bebelusului in timpul somnului. Nu plasati nimic in patut sau carut care ar putea interfera cu respiratia bebelusului, cum ar fi jucarii de plus. Evitati obiectele care au sfori sau legaturi, sau obiecte ascutite si colturoase. Asigurati-va caruciorul pe care il folositi la minimul standard de siguranta.

Academia Americana de Pediatrie, recomanda pentru sanatatea bebelusilor, sa doarma pe spate, nu pe burta si nici intr-o parte. Accidentele mortale sau (SIDS-sudden infant death syndrome) au scazut cu 50% de cand au fost introduse aceste recomandari. Deasemnea este recomandat si pentru cei nascuti prematur sa doarma pe spate. Sa ne gandim, ca unii bebelusi cand dorm pe burta au tendinta de a inspira propriul dioxid de carbon deoarece este mai usor sa nu se trezeasca pentru a-si schimba pozitia capului. Alta posibilitate este de a se sufoca incet daca dorm cu fata in jos.

Ce pot sa fac?
Poti sa reglezi somnul bebelusului noaptea, evitand stimularea in timpul hranirii si cand il schimbati. Incercati sa pastrati lumina scazuta, si rezistati impulsului de a va juca cu el sau de ai vorbi. Acest lucru intareste ideea ca noaptea este rezervata somnului.
Puteti sa incepeti sa va stabiliti un program care devine rutina. Spalatul, cititul, cantatul, lucruri care pot ajuta copilul sa se relaxeze cand va creste. Chiar si asa nou nascutul este prea mic pentru a receptiona, asa ca exersand aceste reguli, va tine pe drumul cel bun.

Daca bebelusul este agitat?
Este bine sa va jucati, sa il strangeti in brate, sa ii cantati. In primele luni de viata, rasfatul NU este sigur o problema. De fapt studiile au demonstrat ca bebelusii care sunt plimbati, tinuti in brate in timpul zile, sunt mai putin agitati. Agitatia poate avea insa, mai multe cauze. Foame, boala, prea multa oboseala, colici, incomoditatea datorata unor obiecte de imbracaminte etc.

Cand sa solicit doctorul?
Oricand vorbiti cu specialistul daca aveti intebari despre cat de mult sau cat de putin doarme bebelusul dumneavoastra. In plus daca bebelusul este greu de trezit din somn si in general dovedeste neinteres in efortul de a se hranii, vorbiti imediat cu doctorul dumneavoastra pentru siguranta si indrumari medicale de specialitate.


Sursa: Copilul.ro

19 sept. 2012

Dezvoltarea ochilor la copii

Vederea este poate cel mai de pret simt din toate cele cu care ne-a inzestrat natura. De aceea, ingrijirea ochilor trebuie sa primeze mai ales atunci cand este vorba despre un nou-nascut. E foarte important sa iei in seama cele mai mici semne care nu ti se par in regula la ochii micutului tau si sa actionezi cat mai repede.
Din fericire, afectiunile serioase ale ochilor si orbirea sunt destul de rare in cazul celor mici. Totusi, bebelusii pot dezvolta probleme ale ochilor, asa ca un consult amanuntit la medicul oftalmolog poate face minuni.

Cand si cum se dezvolta ochii copilului?  

Ochii incep sa se formeze la doar doua saptamani dupa ce fatul a fost conceput. In urmatoarele 4 saptamani se formeaza structura ochiului, in tot acest timp ochii fiind foarte sensibili la orice factor extern. Daca mama ia diferite medicamente sau se imbolnaveste, copilul poate capata malformatii ale ochilor sau dezvoltarea lor poate fi periclitata. In ultimele 7 luni de sarcina ochii continua sa creasca si sa se maturizeze si se formeaza nervul optic, cel care face legatura dintre ochi si creier. Nervul optic, functia vizuala si structura interna a ochiului continua sa se dezvolte si in primii doi ani de viata.

La nastere, ochiul unui bebelus reprezinta aproximativ 75% din marimea unui ochi de adult.

Acuitatea vizuala a nou-nascutului este de aproximativ 20/400, ceea ce inseamna ca bebelusul distinge ca atunci cand noi vedem doar litera mare E de pe panoul unui oftalmolog. Vederea copilului se imbunatateste incet pana in jurul a doi ani, cand ajunge de 20/20. Culorile pot fi, insa distinse inca de la nastere.

Nou-nascutii nu acorda prea mare importanta lumii vizuale la inceput, dar reactioneaza prin clipire atunci cand lumina foarte puternica le deranjeaza ochisorii. Intre 6 si 8 saptamani, bebelusii incep sa-si fixeze privirea asupra lucrurilor si sa le urmareasca miscarile.

Cu bebe la oftalmolog

Primul control al ochilor are lor la nastere. Pediatrul verifica atunci daca exista infectii sau probleme structurale ale ochilor, malformatii, cataracta, glaucom sau alte anomalii. La 6 luni, pediatrul ar trebui sa verifice alinierea ochilor si modul in care copilul isi poate fixa privirea asupra unui lucru. Ochii unui copil ar trebui sa fie aliniati pana in jurul a 4 luni, incepand sa se dezvolte si vederea tridimensionala.

Medicii pediatri pot trata afectiunile simple ale ochilor precum cojunctivita, dar daca tu sau medicul credeti ca poate fi vorba de ceva mai grav ar trebuie sa consulti un oftalmolog. Nu este niciodata prea devreme pentru un consult oftalmologic amanuntit.
In mare, consultul ochilor unui copil nu difera prea mult de cel al unui adult. Picaturile se folosesc pentru dilatarea pupilei si verificarea ei la un aparat special care poate spune daca ochii micutului sunt prea apropiati sau prea departati sau daca sufera de astigmatism.

La nastere, majoritatea copiilor au ochii departati, dar nu intr-atat incat sa necesite purtarea ochelarilor. Totusi, copiii, chiar si nou-nascutii, pot purta ochelari daca este nevoie.

Sursa: Copilul.ro
  •  


18 sept. 2012

Care este personalitatea bebelusului tau?

Daca bebelusul tau a implinit 6 luni, deja putem vorbi despre personalitatea lui, fiindca este bine definita, iar dispozitia lui emotionala iti poate da indicii cu privire la cum va fi el peste multi ani.

Prietenosul lipicios
Exista un astfel de bebelus in fiecare multime: bebelusul lipicios. Se supara imediat ce nu il mai tii in brate.
El mananca cu satisfactie atata timp cat il tii in brate. Atunci cand il duci la culcare trebuie sa stai foarte aproape de el pana cand adoarme, dar cand vine vorba de oameni straini bebelusul este precaut, nu se va indeparta foarte mult de tine. Poti sa il ajuti prin a il incuraja sa fie si independent. Invata-l sa stea si fara tine, lasa-l cu bunica sau cu o dadaca. La inceput o sa planga, dar se va adapta foarte repede.

Linistitul
Calm si linistit, acest bebelus este fericit oriunde ar fi. El doarme linistit, atipeste, pentru el a manca e o placere, este linistit si atunci cand doarme. Atunci cand incepe sa planga daca bati din palme imediat isi revine. Totusi, daca va ramane asa linistit, va fi o persoana care nu va vrea sa isi asume nici un risc si s-ar putea sa ii fie greu sa experimenteze lucruri noi, sa ia initiativa si sa incerce sa isi depaseasca anumite limite. Ajuta-l sa ii fie mai usor sa preia initiativa si sa fie spontan. Incurajeaza-l sa cante impreuna cu tine diferite melodii, jucati-va cu literele, cuvintele si da-i jucarii ce il ajuta sa isi dezvolte dexteritatea fizica.
 
Exploratorul
De dimineata pana seara alearga, mereu se misca si face ceva, foarte rar atipeste. Este frustrat atunci cand sta si se plictiseste, bebelusului ii place sa fie tot timpul ocupat cu ceva. Se joaca cu jucariile care atarna deasupra patutului si foloseste animalele din plus ca sa testeze gravitatea, le arunca jos si se asteapta ca tu sa i le ridici si sa o faca din nou.  Tot timpul incearca sa se ridice, sa stea jos, sa se intoarca pe o parte si pe cealalta. Intotdeauna va cerceta, ii place sa descopere lucruri noi... Nu e bine sa ii spui mereu ca nu are voie, cel mai bine este sa il protejezi prin a transforma casa ta intr-un loc in care bebelusul sa fie in siguranta. Daca il lasi sa exploreze prin casa ii dezvolti increderea in sine.

Sociabilul
Bebelusul mereu zambeste si este mereu intr-o dispozitie foarte buna, ii place sa i se acorde multa atentie. Atunci cand oamenii pe care nu ii cunoaste il saluta, interactioneaza cu ei fara nici o teama si mereu zambeste. Toti oamenii din jur spun ca este un copil fericit si foarte sociabil si asa este. Ii place sa stea in compania altor persoane, atunci cand este singur nu se simte bine. Nu este nimic rau in a fi o persoana foarte sociabila, dar trebuie sa il inveti sa aiba si activitati independente de ceilalti. Lasa-l sa asculte muzica singur, sau sa se joace singur, va intelege ca uneori trebuie sa aiba si anumite momente pe care le va petrece singur.

Pretentiosul
Bebelusul stie ce-i place. Sa il culci seara poate fi extrem de greu, in special daca nu vrea. Uneori este foarte irascibil in timpul zilei si nu te poti intelege cu el daca nu faci ceea ce vrea. Daca nu vrea sa fie tinut in brate, atunci se va misca pana cand il pui jos. Vestea buna este ca se va schimba o data ce va incepe sa comunice. Pana atunci fii atenta la semnele pe care ti le transmite pentru a descoperi  ceea ce are nevoie si fii sensibila la nevoile lui. Evita suprastimularea si incearca sa pastrezi o rutina. Este mult mai linistit atunci cand ceea ce se intampla in jurul lui este mai previzibil.

Sursa: Copilul.ro

15 sept. 2012

Crustele melicerice la nou-nascuti

Ce sunt crustele melicerice?

Crustele melicerice reprezinta o forma de matreata si scuame, specifice dermatitei seboreice, care apar pe pielea capului la nou-nascuti, sau pe fata si la articulatii.

Poate aparea si la copilasi mai mari, insa nu este un motiv de ingrijorare deoarece se trateaza usor.

Ce le cauzeaza?

Crustele melicerice se pare ca sunt rezultatul unor schimbari hormonale care stimuleaza cresterea secretiei de sebum a glandelor pielii.

Cat dureaza?

Crustele dispar de la sine in cateva luni de la nasterea bebelusului, dar pot persista si pentru mai multa vreme.

Cum le tratez?

Poti indeparta crustele melicerice prin masarea pielii capului bebelusului cu ulei de baie, cu ajutorul unui burete, sau prin aplicarea unui sampon hipoalergenic. Este recomandat ca acesta sa fie lasat sa actioneze timp de aproximativ 20 de minute.

Crustele melicerice se pot vindeca foarte repede si pot pune probleme doar in momentul in care se extind pe fata si pe gatul copilului.

Mai multe informatii despre pielea sensibila si parul moale al bebelusului tau poti afla in sectiunea "Pielea si parul bebelusului" din categoria "Ingrijirea bebelusului".

Descopera pasii ingrijirii scalpului unui bebelus si cum poti indeparta matreata, cojile sau crustele melicerice: Curata scalpul bebelusului.


Delia Negrea
Redactor Copilul.ro
Sursa: Copilul.ro

14 sept. 2012

Acneea la bebelusi

Aducerea pe lume a unui copil este unul dintre cele mai frumoase daruri pe care o femeie si o familie le poate primi. Noile mamici petrec ore intregi analizand fiecare miscare a bebelusului si fiecare particica din corpul lui. Poate fi surprinzator pentru tine, dar este posibil sa observi acnee pe fata bebelusului tau. De obicei, apare in jurul varstei de trei – patru saptamani.
Acneea la bebelusi


Acneea la bebelusi este chiar un lucru obisnuit. Ea afecteaza 20% dintre nou-nascuti. Poate aparea de la nastere, dar de cele mai multe ori apare dupa cateva saptamani, de obicei pe obraji si uneori pe frunte sau barbie.

Pustulele sunt in majoritate rosii, dar pot aparea si cele care au varful alb si pot fi insotite de o piele rosie in jurul lor. Ele devin in general mai pronuntate daca bebelusului ii este cald, daca este agitat, daca pielea ii este iritata din cauza salivei, a laptelui sau a hainutelor din materiale aspre sau care au fost spalate cu detergent puternic.

Unii bebelusi au pe fata, la nastere, mici puncte rosii asemanatoare pustulelor. Ele dispar in cateva saptamani si nu au legatura cu acneea.

Care este cauza acneei la bebelusi?

Ca si in cazul acneei din adolescenta, nu exista un raspuns sigur. De obicei, acneea bebelusului este cauzata de modificarile hormonale care apar in timpul sarcinii. Glandele sebacee ale pielii bebelusului sunt stimulate de hormonii maternali in perioada dinainte de nastere. Cu foarte putin timp inainte ca bebelusul sa se nasca, hormonii tai ajung la el prin placenta ajutand la dezvoltarea normala a plamanilor lui. Totodata, hormonii stimuleaza si glandele sebacee, favorizand dezvoltarea acneei.

Acneea la bebelusi este mai intalnita in cazul baietilor. Foarte rar, acneea bebelusului este semnul unei probleme hormonale.

Cat va dura?

Acneea bebelusilor se vindeca de obicei in doar cateva saptamani, dar poate dura si cateva luni. Daca nu se vindeca in trei luni sau esti ingrijorata, mergi la medicul pediatru. El ti-ar putea prescrie o crema sau un alt tratament.

Ce poti face?
 
Cum acneea bebelusilor nu presupune un tratament, nu prea sunt lucruri pe care ar trebui sa le faci ca sa scapi bebelusul de pustule. Exista insa cateva lucruri pe care este bine sa NU le faci:

• Evita sa folosesti crema sau ulei pe pielea bebelusului pentru ca acestea pot inrautati acneea.

• Nu folosi medicamente sau produse impotriva acneei.

• Nu freca zona afectata. Acneea bebelusilor nu este cauzata de mizerie. De fapt, o spalare prea deasa si prea insistenta a fetei poate irita pielea bebelusului. Spala fata bebelusului ca de obicei, de doua – trei ori pe zi, cu apa si, ocazional, cu un sapun fin pentru bebelusi. Sterge-o cu blandete cu un prosop moale.

• Nu stoarce pustulele. Poti cauza mai multa iritatie sau infectie.

Cu rabdare vei vedea ca acneea va trece. Pe bebe oricum nu il deranjeaza in nici un fel, asa ca incearca sa o ignori si sa nu te deranjeze nici pe tine.


Simona Chiric
Redactor Copilul.ro

Sursa: Copilul.ro

13 sept. 2012

Sapte motive pentru care plang bebelusii

Bebelusii plang. Nu ai cum sa eviti asta. Este un mod al lor de a comunica. La inceput va fi dificil dar in curand vei invata sa ii anticipezi nevoile si sa ii stergi lacrimile.


Cum pot sa imi dau seama din ce cauza plange bebelusul meu?

Mi-e foame!
De indata ce vei incepe sa-ti dai seama ca bebelusului tau ii este foame (se foieste, face galagie, si se intoarce dupa sanul tau cand il iei in brate) vei incepe sa il hranesti inainte sa inceapa sa planga. Cand incepe sa planga incearca intai sa vezi daca nu cumva ii este foame. S-ar putea sa nu se opreasca imediat din plans dar lasa-l sa manance daca vrea. Se va opri din plans cand va fi satul.

Schimba-mi scutecul!
Unii bebelusi te anunta imediat ca trebuie schimbati. Pe altii nu ii deranjeaza scutecul murdar - este cald si confortabil. Acest lucru este usor de verificat si se poate remedia rapid.

Imi este frig (sau cald)!
Nou-nascutilor le place sa fie infasati in ceva calduros. Asadar cand ii este frig te va anunta ca nu se simte tocmai confortabil. Vei invata sa schimbi scutecul si sa imbraci copilul mai repede. Ai grija sa nu il imbraci prea gros pentru ca s-ar putea sa inceapa sa planga pentru ca ii este prea cald.

Vreau sa ma tii in brate!
Copiii au nevoie de afectiune. Le place sa vada fetele parintilor, sa le asculte vocile si bataile inimii si chiar sa le simta mirosul(in special pe cel al laptelui de mama). Dupa ce au mancat si au fost schimbati, multi bebelusi vor sa fie tinuti in brate. Te vei intreba poate daca nu cumva iti rasfeti prea mult copilul. Dar in primele saptamani de viata nu se poate vorbi de rasfat. Unii bebelusi au nevoie de foarte multa atentie, in vreme ce altii pot petrece mult timp singuri fara sa planga. Daca bebelusul tau face parte din prima categorie, tine-l mult in brate sau aproape de tine.

Sunt obosit!
Bebelusii pot fi deranjati de zgomot, multa lumina si aglomeratie. De aceea la sfarsitul unei zile in care a avut parte de multe vizite s-ar putea ca el sa planga aparent fara nici un motiv. De fapt ei sunt coplesiti de toata agitatia si plansul este modul lui de a spune "m-am saturat!" du-l intr-un loc linistit si incearca sa il adormi.

Nu ma simt bine!
Dupa ce l-ai hranit si ai verificat daca totul este in ordine (il pot deranja si lucruri marunte precum un fir de par infasurat in jurul unui degetel), iar el plange in continuare verifica-i temperatura pentru ca este posibil sa fie bolnav. Plansetul unui bebelus bolnav suna diferit fata de cel prin care iti spune ca ii este foame sau ca trebuie schimbat. In curand vei invata sa deosebesti aceste sunete si sa iti dai seama cand trebuie dus la doctor.

Nici una dintre cele de mai sus
Se poate intampla sa nu reusesti sa iti dai seama de ce plange bebelusul. Multi bebelusi au perioade in care sunt mai agitati din cauza colicilor sau din cauza aparitiei dentitiei. Daca nu reusesti sa il linistesti incearca trucurile de mai jos:

Bebelusul meu plange si nu mai stiu ce sa fac
Infasa-l bine si tine-l in brate
Nou-nascutilor le place sa se simta la fel de in siguranta ca in pantec. Asadar infasa-l bine si tine-l pe umarul tau. Ai insa grija pentru ca unii bebelusi nu apreciaza atat de tare infasatul si imbratisatul fiind mai atrasi de alte lucruri care le aduc confort cum are fi o suzeta sau leganatul.

Lasa-l sa asculte muzica
Bebelusii sunt obisnuiti sa auda bataile inimii de aceea le si place atat de mult sa fie tinuti in brate. Incearca sa pui o melodie lenta sau canta-i un cantec de leagan.

Plimba-l prin casa
De multe ori numai faptul ca il plimbi prin casa il poate calma. Dar daca acest lucru nu functioneaza legana-l sau iesi la plimbare cu caruciorul sau cu masina.

Freaca-l pe burtica
Masatul spatelui sau al burticii poate fi unul dintre lucrurile care il calmeaza repede mai ales daca plange din cauza colicilor.

Da-i o suzeta
Chiar daca nu ii este foame suptul degetului sau al suzetei il poate calma.

Ai grija de tine
Plansul bebelusului poate fi stresant pentru proaspetii parinti. Esti in urma rau cu somnul si nu esti sigura ca iti ingrijesti bine copilul. Esti foarte emotiva si sensibila datorita hormonilor tai care au luat-o razna dupa nastere. Tatal nu este sigur de rolul sau in cresterea copilului sau daca va mai beneficia de atentia sotiei sale vreodata. Adauga un planset de copil la toate astea si vei fi coplesita de sentimente si frustrari. Daca stii ca ai facut tot posibilul pentru a-ti linisti copilul dar el plange in continuare a venit momentul sa ai grija de tine:

  • Pune bebelusul in patut si lasa-l sa planga o vreme!

  • Suna o cunostinta sau o prietna care te poate sfatui!

  • Ia o pauza si lasa pe altcineva sa se ocupe de el!

  • Asculta muzica ca sa te relaxezi!
    Inspira adanc!

  • Aminteste-ti ca  nu i se intampla nimic daca plange putin!

  • Aceasta este doar o faza peste care va trece oricum.


    Sursa: Copilul.ro
  • 10 sept. 2012

    Cura termala pentru bebelusi

    Tot mai multi copii sunt victime ale eczemei. Solutia: cura termala, un tratament bland si fara efecte secundare in cazul eczemei severe la copii.

    Eczema atopica este o boala de piele care poate aparea la bebelusi de la varsta de trei luni. Din motive inca neelucidate, aceasta afectiune este in plina explozie in Europa, unde afecteaza intre 20% si 25% dintre copii. Aceasta in conditiile in care in urma cu 30 de ani, doar 5% dintre copii sufereau de eczema.

    Eczema atopica ii afecteaza pe copiii atinsi de atopie, adica sunt predispusi ereditar la alergii. Ea se manifesta prin mancarimi intense, soldate deseori cu leziuni ale pielii. Aceasta se ingroasa pe anumite zone care devin rosii si pruriginoase, cu risc major de suprainfectare. In aceasta situatie, primul lucru pe care trebuie sa-l faceti este sa va prezentati la medic – pediatru sau alergolog.

    Tratamentele locale pe baza de cortizon sunt eficiente pentru calmarea puseelor, dar au efecte secundare considerabile. Pentru a combate uscaciunea pielii este necesar sa aplicati creme hidratante si emoliente pe tot corpul micutului.

    In cazul eczemei severe, cura termala poate limita substantial tratamentele clasice. Astfel se reduce administrarea medicamentelor, masura benefica pentru organismul fragil al copiilor.

    "Apele termale sunt indicate in cazul eczemelor greu de stabilizat, pentru care suntem obligati sa prescriem prea des corticosteroizi", explica dr. Didier Giraud, dermatolog la statiunea balneoclimaterica Avenes-les-Bains (Franta). Ameliorarea vizibila se remarca de la prima cura, boala putand fi stabilizata pe durata mai multor luni. Pentru rezultate durabile este recomandata repetarea curei anul urmator.

    Cura termala consta in bai pentru curatarea si decongestionarea pielii, dusuri locale pentru masarea epidermei si jeturi de apa cu proprietati antiinflamatoare si antipruriginoase. Aceste ingrijiri externe trebuie completate cu cele de uz intern. Chiar si copiii de varsta mica pot bea apa minerala cu biberonul.

    Eficienta curelor termale in cazul eczemei atopice se explica de asemenea prin mediul mai putin poluat in care se afla copilul si prin schimbarea obiceiurilor de viata. Statiunile aflate in mijlocul naturii imbie la relaxare atat pe copii, cat si pe parinti, deseori foarte stresati de aceasta boala.

    Petrecerea unei perioade intr-o statiune termala le permite parintilor sa cunoasca mai bine afectiunea de care sufera copilul lor.

    "De asemenea, invata mai bine cum sa-si ingrijeasca micutul si cum sa-i aplice unguentele", precizeaza primar dermatolog Nicoleta Bobe. Mineralele si oligoelementele continute de apele termale le confera acestora proprietati antiinflamatorii, calmante si hidratante, ne asigura specialistul.

    In tara noastra, printre statiunile balneoclimaterice indicate in afectiuni dermatologice (eczema, psoriazis, prurit) se numara Geoagiu Bai, Covasna, Amara, Calimanesti, Caciulata.

    Sursa: Jurnalul National 

    Sursa: Copilul.ro