Naşterea prin procedura unei mame purtătoare şi fertilizarea cu terţ
donator fac obiectul reglementării printr-un nou proiect de lege
prezentat, luni, de Comisia pentru drepturile omului, culte şi
minorităţi din Senat, potrivit Mediafax. "Guvernul
a avut un proiect de lege privind terţul donator. Pentru că aceasta
acoperea doar o mică parte a plajei reproducţiei umane asistate, Comisia
noastră, cu ajutorul specialiştilor, a reprezentanţilor Agenţiei
Naţionale de Transplant, a juriştilor, a extins proiectul şi am făcut un
proiect de lege cuprinzător care să reglementeze reproducţia umană
asitată", spune senatorul Gyorgy Frunda, preşedintele Comisiei pentru
drepturile omului, culte şi minorităţi din Senat. Proiectul va
primi raport de la Comisie în următoarele două săptămâni, iar Frunda a
făcut apel la toţi parlamentarii să sprijine proiectul pentru a se evita
adoptarea tacită la termenul din 13 martie a proiectului iniţial al
Guvernului.Proiectul de lege subliniază că la asistenţa medicală
în domeniul reproducerii umane pot apela numai cuplurile sau femeile
singure diagnosticate cu infertilitate sau pentru a se evita
transmiterea unei maladii la copil sau la un membru al cuplului. "Pot
apela la mamele purtătoare numai mamele cu o anumită patologie. Legea
se referă la situaţiile medicale, nu la capricii", a subliniat
embriologul Mioara Matei, de la Spitalul CFR 2, unul dintre specialiştii
care au contribuit la elaborarea proiectului. Ea a adăugat că legea nu
este pentru femeile care îşi permit şi doresc să plătească o altă femeie
pentru a-i purta o sarcină. "Este exclus potrivit legii orice fel
de beneficiu material pentru mama purtătoare. Dacă mama purtătoare
solicită bani sau este prinsă că a acceptat bani, ea va răspunde
juridic. Prin reglementările aduse vrem să prevenim situaţiile anilor
1990, când femei din România năşteau pe bandă rulantă pentru a vinde
copiii în străinătate", a declarat Frunda. Proiectul stipulează că
vârsta mamei purtătoare trebuie să fie cuprinsă între 18 şi 40 de ani,
iar cea a mamei beneficiar între 18 şi 47 de ani. "Nu va mai putea fi
posibil un al doilea caz Adriana Iliescu", a subliniat Frunda.
Conform
prevederilor proiectului legislativ, reproducerea cu mamă purtătoare se
va realiza în baza unui contract încheiat la notar între cuplul
beneficiar şi mama surogat. Cuplul poate deconta mamei purtătoare numai
costurile medicale şi asigura o compensaţie materială echivalentă cu
cinci tichete de masă pe zi pentru perioada sarcinii şi lăuziei. În
cazul donatorilor de material reproducător, legea prevede tot o
compensaţie de cinci tichete de masă. De asemenea, revocarea
contractului de una dintre părţi atrage răspundere materială, cu
excepţia unor cauze medicale. Mai este prevăzut că mama purtătoare, care
nu trebuie să aibă nicio legătură genetică cu copilul, va preda copilul
cuplului beneficiar în termen de 48 de ore de la naştere şi are dreptul
la concediul de sarcină şi lăuzie.Conform proiectului, filiaţia copilului se stabileşte prin recunoaştere sau hotărâre judecătorească.Potrivit
unei note de fundamentare a proiectului, în România este "un vid
legislativ" în acest domeniu, iar anual creşte cu 20% numărul cuplurilor
cu diagnostic de infertilitate, precum şi al celor care apelează la
tehnici de reproducere umană asistată medical.
sursa:romanialibera.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu