Carbohidraţii rafinaţi pot declanşa pofte asemănătoare cu cele ale
dependenţilor de droguri, susţine o nouă cercetare care indică faptul că
nivelul ridicat de zahăr din sânge datorat consumului de carbohidraţi
intens procesaţi, dar şi scăderea ce apare după aport, activează centrii
din creier responsabili pentru recompensare şi dependenţă.
Studiul a fost realizat pe un eşantion restrâns şi a monitorizat doar
bărbaţi supraponderali sau obezi, însă specialiştii spun că dacă aceste
rezultate se vor observa şi în studii mai mari, ei le vor recomanda
celor care vor să slăbească să evite carbohidraţii rafinaţi, renunţând
astfel nu numai la un număr de calorii ci şi la poftele puternice pe
care le induc aceştia.
„Carbohidraţii rafinaţi par să aibă capacitatea de a produce pofte chiar
şi la multe ore după consumarea lor. Limitarea consumului de astfel de
alimente i-ar putea ajuta pe oamenii supraponderali să nu mai mănânce
mai mult decât au nevoie”, a declarat coautorul studiului, David Ludwig,
de la New Balance Foundation Obesity Prevention Center in Boston.
Christopher Gardner, specialist în studierea nutriţiei, de la
Universitatea Stanford, susţine că atât acest studiu, cât şi altele de
acest gen ar putea avea implicaţii asupra modului în care aceste
alimente ar trebui reglementate. Potrivit lui, dacă se va putea
demonstra că alimentele care dau dependenţă îngreunează capacitatea
individului de a-şi regla aportul, atunci adoptarea unei legislaţii
potrivite i-ar putea ajuta pe oameni să aleagă alimentele mai
sănătoase.
De obicei, corpul descompune carbohidraţii în glucoză. Carbohidraţii din
legume şi din cerealele integrale se descompun mai greu, ridicând
nivelul de glucoză treptat. În schimb, carbohidraţii rafinaţi, precum
făina albă, zahărul sau siropul de fructoză din porumb, produc creşteri
bruşte a nivelului de glucoză.
Cercetările au sugerat că aceşti carbohidraţi rafinaţi sunt asociaţi cu
sentimentele de plăcere, însă studiile în cauză au comparat alimente
foarte diferite precum broccoli versus prăjitură cu brânză. Din acest
motiv, nu s-a putut spune clar dacă tocmai carbohidraţii au fost
vinovaţi pentru pofte sau alte componente din alimente.
Pentru a testa aceste diferenţe, Ludwig a realizat un studiu pe 12
bărbaţi supraponderali sau obezi care au fost rugaţi să consume două
băuturi. Una dintre băuturi conţinea amidon de porumb care are un indice
glicemic mic, ceea ce înseamnă că băutura cauza o creştere treptată a
glucozei din sânge. Cea de-a doua băutură, conţinea sirop de fructoză
din porumb, care are un indice glicemic mare. De asemenea, pentru a face
ca băuturile să aibă acelaşi gust, oamenii de ştiinţă au utilizat
îndulcitori artificiali cu zero calorii.
Rezultatele au arătat că bărbaţii care au consumat băuturi cu induce
glicemic mare aveau o creştere dramatică a glucozei din sânge imediat
după ce terminau băutura. Însă, patru ore mai târziu, nivelul lor de
glucoză a scăzut şi ei au raportat că le este foarte foame.
În acelaşi timp, tehnicile de rezonanţă magnetică au arătat că, spre
deosebire de cei care au consumat băutura cu indice glicemic mic, cei
care au consumat băutura ce conţinea sirop de fructoză din porumb aveau o
activitate ridicată la nivelul regiunii din creier numită nucleul
accumbens şi care este asociată cu recompensarea şi poftele.
Deşi studiul a analizat numai persoanele obeze, studiile viitoare vor
indica clar dacă evitarea carbohidraţilor procesaţi îi poate ajuta pe
oameni să nu se îngraşe.
sursa:descopera.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu