Laxitatea ligamentară

Laxitatea ligamentară este o cauză subestimată, dar extrem de importantă a durerii cronice la nivelul organismului, caracterizată prin slăbirea ligamentelor. Când aceasta afectează toate articulaţiile corpului, este numită hipermobilitatea generalizată a articulaţiilor, afecţiune care apare la aproximativ 5% din populaţie. Cei care suferă de această afecţiune îşi pot îmbunătăţi starea de sănătate pe parcursul timpului, iar hiperlaxitatea juvenilă poate scădea pe măsură ce individul înaintează în vârstă. Persoanele cu vârsta de peste 40 de ani au adesea probleme recurente cu articulaţiile şi aproape toate au dureri cronice la nivelul acestora. Cei care suferă de laxitate ligamentară la nivelul spatelui pot să dezvolte şi osteoartrită sau degenerarea discurilor.

Vorbim despre laxitatea ligamentară în condiţiile unor ligamente slăbite sau hipermobilitatea articulaţiilor.

Laxitatea ligamentară poate fi confundată cu flexibilitatea articulaţiilor, deşi este vorba de două componente diferite ale mobilităţii şi stabilităţii, existând totuşi o legătură între ele. De exemplu, dacă o persoană are ligamente slabite, articulaţiile pot suporta mişcări excesive şi muşchii sunt mai flexibili.

Flexibilitatea reprezintă abilitatea muşchilor de a se adapta rapid la o schimbare de poziţie sau de aliniere. Flexibilitatea permite articulaţiei să se mişte la nivelul maxim posibil al unei articulaţii.

Persoanele care au ligamente slăbite şi/sau muşchi flexibili se îndreaptă de obicei spre activităţi precum dansul, gimnastica, patinajul sau yoga, pentru că îşi pot folosi articulaţiile la nivelul maxim de mişcare presupus de activităţile respective.

Laxitatea ligamentară poate fi transmisă ereditar sau poate fi dobândită pe perioada vieţii intrauterine, ca rezultat al hormonilor eliberaţi pe durata sarcinii, care relaxează ligamentele mamei pentru momentul naşterii.

Ligamentele
Ligamentul este o structură sub forma unui cablu, o fâşie îngustă de ţesut flexibil, fibros şi puternic care leagă două oase sau cartilaje şi susţine şi întăreşte articulaţiile. Rolul principal al ligamentelor este acela de a lega oasele de articulaţiile mobile. În lipsa ligamentelor, nu am mai putea merge, nu ne-am mai putea mişca, iar scheletul nu ar avea susţinere şi ar cădea. Din cauza naturii dense, ligamentele au parte de o slabă irigare cu sânge, ceea ce împiedică o bună regenerare atunci când este nevoie. Ligamentele trebuie să fie puternice şi ferme, dar în acelaşi timp flexibile şi pliante, astfel încât să nu opună rezistenţă mişcărilor normale. Ele sunt elastice în limita normală şi sunt protejate împotriva întinderii excesive de către contracţiile naturale ale muşchilor.

Ligamentele au rolul de a stabiliza articulaţia, protejând-o prin limitarea mişcării şi îmbunătăţind stabilitatea. Articulaţiile şi ligamentele laxe sunt instabile şi de aceea mult mai vulnerabile la efectele rănirii în urma unor traume sau a folosirii lor în exces.

Accidente precum luxarea unui ligament, scrântirea unei glezne, o cădere dureroasă sau ridicarea unui obiect mult prea greu pot răni sau frânge ligamentele. Aceste accidente determină un proces de vindecare numit inflamare, pentru a repara ligamentele rănite. Ne dăm seama că inflamaţia are loc atunci când simţim durere şi căldură în zona cu probleme şi nu putem să mişcăm articulaţia respectivă. Dacă procesul de vindecare are succes, atunci ligamentele îşi recapătă forţa şi lungimea, şi astfel ne putem relua activităţile obişnuite. Dacă procesul de vindecare nu funcţionează în totalitate, ligamentele se vor vindeca întinse, ceea ce ar putea duce la o condiţie care provoacă durere şi disconfort la mişcare.


Simptomele laxităţii ligamentare
Simptome precum glezne luxate, umeri dislocaţi, probleme cu spatele, sunt deseori întânite printre cei care suferă de laxitate ligamentară. Tinerele femei au adesea dureri şi în cazul unor luxaţii minore. Aceste persoane sunt mult mai predispuse spre dislocarea oaselor, iar cei care au un loc de muncă sedentar se plâng des de dureri de spate. În plus, unele persoane suferă şi de dureri localizate în alte părţi ale corpului decât zonele afectate sau rănite.

Indivizii care suferă de o laxitate extremă a articulaţiilor pot fi identificaţi datorită abilităţii lor de a-şi îndoi coatele sau genunchii dincolo de poziţia neutră. De asemenea, ei pot atinge cu uşurinţă podeaua cu palmele atunci când se apleacă pe spate, din talie (în poziţia podului). În aceeaşi categorie se încadrează şi abilitatea de a atinge cu degetul mare antebraţul aceleiaşi mâini.


Dezvoltarea laxităţii ligamentare
Laxitatea ligamentelor poate fi moştenită genetic şi să afecteze indivizii de la o vârstă fragedă sau poate fi rezultatul unui accident fizic. Rănile, în special cele la nivelul articulaţiilor, afectează invariabil şi ligamentele, fie prin întinderea lor peste limita normală, fie chiar prin ruperea lor. Dacă ligamentul respectiv nu se vindecă corespunzător, el va deveni slab sau lax. Ligamentele laxe sau slăbite nu pot susţine articulaţiile la fel de bine ca cele sănătoase, ceea ce predispune persoana în cauză la accidentări viitoare şi la suprasolicitarea altor părţi ale corpului pentru a suplini ligamentele cu probleme.

În cazul laxităţii extreme sau hipermobilităţii, persoanele afectate au de obicei o abilitate mai scăzută de a simţi poziţia articulaţiei, ceea ce poate contribui la accidentarea articulaţiei. Mulţi din cei cu hipermobilitate suferă şi de osteoartrită, afecţiuni care ţin de compresia nervilor, mişcări mandibulare anterioare excesive, prolaps uterin, etc.

De multe ori însă ligamentele laxe nu sunt considerate o problemă, mai ales în cazul dansatorilor şi a gimnaştilor, pentru care e foarte util să fie hipermobili şi flexibili. Ligamentele nu sunt afectate în general de exerciţiul fizic, şi devin mai ferme pe măsură ce copiii cresc.


Probleme cauzate de laxitatea ligamentelor

La adulţi
Ligamentele slăbite nu sunt la fel de capabile de stabilizarea articulaţiilor la fel ca ligamentele puternice, sănătoase. Articulaţia ale cărei ligamente sunt laxe se poate mişca dincolo de limita sa maximă normală. Ca rezultat, muşchii din jurul articulaţiei trebuie să lucreze mai mult ca să menţină stabilitatea. Unele complicaţii ale laxităţii ligamentelor pot evolua de-a lungul timpului:
• Lipsa de echilibru a muşchilor şi suprasolicitarea acestora duce la dureri de şolduri, spate sau genunchi
• Luxaţiile duc la distrugerea cartilajelor şi apariţia osteoartritei
• Întinderea exagerată a ligamentelor duce la luxaţii şi chiar rupturi ale ligamentelor
• Compresia nervilor cauzată de mişcarea excesivă a oaselor şi presiunea acestora pe nervii apropiaţi
La copii
• Dificultăţi în activităţi care implică fermitatea degetelor: deschiderea pachetelor, cutiilor, capacelor, închiderea/deschiderea nasturilor şi a fermoarelor, manipularea anumitor jocuri (Lego)
• Dificultăţi legate de activitatea de a scrie: apucarea mult mai strânsă a obiectului de scris pentru a compensa stabilitatea scăzută, apăsarea excesivă pe hârtie, poziţie defectuoasă a corpului în timpul scrisului. Deşi aceste strategii par să ajute în găsirea stabilităţii, pot cauza o mai mică presiune a sângelui către muşchi, ceea ce duce la crampe şi dureri musculare.
• Dificultăţi în activităţile care implică mersul, statul într-un picior sau balansarea: pentru copiii care au laba piciorului slab dezvoltată din cauza laxităţii ligamentare, este dificil să stea într-un picior sau să practice sporturi care presupun balansarea pe un picior. Când laba piciorului este bine dezvoltată, greutatea corpului este susţinută de partea exterioară a tălpii, iar muşchii şi ligamentele sunt corect aliniate pentru a controla balansul. Dacă greutatea este preluată de partea interioară a tălpii, din cauza laxităţii ligamentelor, este dificil pentru muşchi şi ligamente să susţină balansul. Aceasta poate duce la dureri ale piciorului şi posibile accidentări.


Tratamentul laxităţii ligamentelor
Dacă slabirea ligamentelor duce la spasme musculare, pierderea abilităţii de mişcare şi multe alte tipuri de senzaţii dureroase şi de disconfort, ce putem face? Medicina tradiţională propune tratamente medicamentoase pentru a trata durerea cronică sau care acţionează asupra simptomelor laxităţii ligamentelor, fără a se adresa cauzei problemelor. Singurul tratament non-invaziv pentru laxitatea musculară este proloterapia, care întăreşte slabiciunea structurală din corp, astfel încât durerea asociată laxităţii ligamentare poate fi înlăturată definitiv.

Tratamentul tradiţional bazat pe medicamente şi chirurgie
Medicina tradiţională continuă să caute medicamente, dispozitive şi proceduri medicale care să elimine durerea cronică. Chiar dacă medicamentele antiinflamatoare îndepărtează temporar durerea, acestea nu fac nimic pentru a corecta cauza care o provoacă. Mai mult decât atât, pe termen lung, aceste medicamente pot provoca un rău mai mare.

Un alt tratament folosit împotriva durerii este injectarea de cortizon, aceasta fiind şi una dintre cele mai rapide metode de a slăbi fermitatea legăturii dintre ligament şi os. Cortizonul şi alţi steroizi au efecte adverse asupra vindecării oaselor, cartilajelor şi ţesuturilor moi. Din păcate, multe persoane care suferă de dureri cronice apelează la remedii rapide, fără să se gândească la impactul lor pe termen lung sau la efectul advers pe care l-ar putea avea. Problema cortizonului constă în faptul că, deşi face posibilă eliberarea imediată de durere, inhibă în acelaşi timp orice aspect legat de vindecare, făcând astfel durerea şi mai puternică, atunci când reapare.
Cu alte cuvinte, atât medicamentele antiinflamatorii cât şi injecţiile cu cortizon sunt anti-vindecare. Pe termen lung au ca efect pierderea funcţiilor şi creşterea durerii cronice, inhibând procesul de vindecare şi accelerând degenerarea cartilajelor. În timp, pot apărea şi alte surse de durere cronică, alergii şi alte efecte adverse serioase.

Când orice altceva nu mai dă rezultate, unii pacienţi care suferă de durere cronică la nivelul spatelui şi al articulaţiilor, recurg la chirurgie. Din păcate, operaţiile chirurgicale nu fac decât să înrăutăţească problema. Chirurgii folosesc razele X ca metodă de diagnostic, metodă care nu localizează întotdeauna corect sursa durerii. În plus, decizia de a înlătura cartilaje, oase au discuri ale coloanei de cele mai multe ori va duce la artrită. Astfel, tratamentul unei dureri provoacă o altă cauză a durerii.

Tratamentul bazat pe proloterapie
Proloterapia oferă o altă viziune decât cea tradiţională asupra durerii şi a vindecării, prin stimularea ţesuturilor moi, a ligamentelor şi a reparării cartilajelor. Mulţi oameni au dureri cronice din cauza slăbirii ligamentelor şi a deteriorării cartilajelor.


Iată ce se întâmplă:
1. Un ligament este rănit în urma unei traume sau a suprasolicitării, aşa cum se întâmplă în accidentările sportive sau în urma unui accident.
2. Din cauza slabei irigări cu sânge, ligamentul nu se vindecă, spre deosebire de muşchi, care au un bun aport de sânge şi se vindecă destul de repede.
3. De-a lungul timpului, ligamentul rănit slabeşte şi îşi pierde elasticitatea.
4. Pentru că ligamentele au rolul de a stabiliza articulaţia, ligamentul rănit nu mai este capabil de asta.
5. Ca rezultat, muşchii trebuie să compenseze. Încep să doară şi să provoace spasme, şi eventual, vor începe să compenseze şi vertebra sau articulaţia din zonă.
6. Are loc creşterea osului, ca să ajute stabilizarea ligamentului cu probleme, ceea ce va duce la artrită şi un nou nivel de durere şi dizabilitate.

Această spirală a durerii poate fi oprită doar dacă se stimulează vindecarea de la sursa durerii, respectiv ligamentul, iar singura metodă de a face asta este prin proloterapie.
Proloterapia este cel mai sigur şi eficient tratament natural pentru repararea tendoanelor, ligamentelor şi a cartilajelor. Aceasta stimulează corpul să repare zonele dureroase prin inducerea unei reacţii inflamatorii blânde în ligamentul sau cartilajul slăbit. Inflamaţia produce creşterea cantităţii de sânge aduse la nivelul ligamentului, semnalând organismului că procesul de vindecare trebuie să înceapă. Cu alte cuvinte, proloterapia stimulează vindecarea.
Proloterapia oferă cele mai bune rezultate în tratarea durerii cronice. Elimină durerea pentru că acţionează asupra sursei: îmbinarea fibro-osoasă, o zonă bogată în terminaţii nervoase. Mai mult, întărirea ţesuturilor şi eliminarea durerii aduse prin proloterapie sunt permanente.


Relaţia dintre laxitatea ligamentelor şi incidenţa accidentărilor în cazul sportivilor
Mult timp s-a considerat că exerciţiile pentru flexibilitate scad incidenţa, intensitatea şi durata accidentărilor, ba chiar mai mult, reprezintă una din cele mai bune metode de a le evita. Asta nu înseamnă însă că o flexibilitate maximă a articulaţiilor va elimina complet riscul unei posibile accidentări. Deşi termenul de flexibilitate se referă în general la extensibilitatea muşchilor, măsurătorile sunt afectate şi de laxitatea ligamentelor, ceea ce înseamnă că o flexibilitate mare poate fi cauzată de o slăbire a ligamentelor, ceea ce dimpotrivă, ar creşte riscul unei accidentări. Predicţia şi conştientizarea unor factori anatomici care cresc riscul accidentărilor permit clinicianului să dezvolte programe de refacere individualizate, precum şi determinarea sporturilor la care atleţii respectivi s-ar descurca foarte bine, prevenindu-i în acelaşi timp să stea departe de alte activităţi sportive care le-ar face rău. De exemplu, pentru sportivii cu laxitate ligamentară gimnastica ar fi un tip de sport în care ar avea avantajul hipermobilităţii articulaţiilor, însă ar fi periculos să practice un sport precum rugby.

Studiile care au încercat să determine relaţia dintre riscul unei accidentări şi laxitatea ligamentară au obţinut rezultate contradictorii. De exemplu, s-a arătat că laxitatea ligamentară poate provoca rupturi la nivelul ligamentelor genunchiului în cazul fotbaliştilor profesionişti, însă nu s-a observat niciun efect al acestei afecţiuni asupra atleţilor de liceu sau de gimnaziu. Un alt studiu realizat pe jucători de lacrosse nu a găsit nicio diferenţă în ceea ce priveşte accidentările între sportivii hipermobili şi cei non-hipermobili. Alte cercetări au arătat că laxitatea ligamentară predispune spre dezvoltarea tendonitei şi a instabilităţii umărului. Un studiu realizat timp de opt ani având ca subiecţi fotbalişti de liceu nu a găsit nicio corelaţie între accidentările grave ale genunchilor şi gleznelor şi laxitatea ligamentelor. Ţinând cont de aceste rezultate, un grup de cercetători şi-a propus să afle dacă există într-adevăr o relaţie între incidenţa accidentărilor şi laxitatea ligamentară. Rezultatele cercetării lor, realizate pe jucători de rugby, au arătat că incidenţa accidentărilor este mult mai ridicată în cazul sportivilor hipermobili decât a celor care nu suferă de laxitatea ligamentelor.

Sfaturi pt cei care suferă de laxitate ligamentară

Pentru adulţi
• Evitaţi supraîntinderea musculară şi implicit a articulaţiilor
• Evitaţi poziţiile şi activităţile care implică o paletă extrem de largă de mişcări, mai ales cele care trec dincolo de limita normală a articulaţiei
• Întăriţi-vă muşchii din jurul şoldurilor, genunchilor şi spatelui (cel mai bine este să cereţi sfatul unui terapeut; exerciţiile Pilates pot fi de asemenea o opţiune bună)
• Luaţi în considerare exerciţiile în apă/înotul şi/sau mersul pe bicicletă ca metode de întărire a articulaţiilor, activităţi care nu presupun depăşirea limitei normale de mişcare a articulaţiilor

Pentru copii
Folosind partea interioară a tălpii pentru a corecta poziţia piciorului poate limita durerea şi ajuta la creşterea stabilităţii. Activităţi care cresc treptat rezistenţa şi forţa muşchilor ar trebui introduse printre activităţile zilnice, cum ar fi:
• Activităţi generale: jocul în parc sau în casă, înotul, plimbările, jocurile non-competitive cu mingea
• Activităţi specifice: folosirea unor instrumente de scris de mărimi diferite, pentru a optimiza poziţia mâinii în timpul scrisului şi pentru a reduce durerea. Dacă copilul foloseşte mai intens anumiţi muşchi şi asta îi provoacă durere, masajul sau stretchingul zonei respective îmbunătăţeşte circulaţia sângelui. De asemenea, pauze scurte pentru odihnă în timpul lucrului pot fi benefice. Jocul cu Lego sau jocurile cu piese mici sau de modelare a unor obiecte vor ajuta la creşterea puterii degetelor. O masă de scris uşor înclinată şi o pernă pe care să stea aşezat pot îmbunătăţi poziţia de scris. La folosirea computerelor sunt indicate pauzele scurte şi exerciţiile de întindere musculară.

sursa:romedic.ro