Vorbim astazi despre momentul in care copilul, de 2, 3, 4 ani sau chiar
mai mare, merge pentru prima data la gradinita. Perioada anterioara a
fost petrecuta in mediul familial, impreuna cu mama (de obicei primii 2
ani), cu tata, bunicii sau bona. Ocazional s-a jucat cu alti copii in
parc, la petreceri pentru copii sau in vizite. Sigur ca prima despartire
de mediul familial si intrarea intr-un colectiv cu oameni necunoscuti,
adulti si copii este o trecere importanta.
De ce depinde daca aceasta trecere va fi una usoara si placuta sau una grea sau chiar traumatizanta.
Iata cativa factori care pot influenteaza atitudinea copilului in fata acestei schimbari:
• Curiozitatea lui, spiritul investigativ care il pot face sa fie foarte
interesat sa cunoasca alti copii, alt loc, alte jucarii, alte
activitati. Acest lucru se vede de altfel de cand copilul este foarte
mic. El are mereu tendinta de a se juca cu jucariile altor copii, a le
pune intrebari, a invata jocuri noi de la ei. De asemenea, in relatiile
cu adultii, se descurca bine, nu este inhibat, ii priveste in fata,
vorbeste, pune intrebari. Un astfel de copil nu va intampina probabil
dificultati la intrarea in gradinita si va fi foarte incantat de noul
mod de a-si petrece timpul, va povesti acasa despre colegi, va canta si
va recita cele invatate si se va atasa de copii si educatoare.
• Atitudinea mamei si a familiei. Daca mama considera gradinita sau
cresa lucruri bune pentru copil. Daca are incredere ca va fi bine
ingrijit si ca va avea de castigat sau daca mama priveste cu suspiciune
personalul gradinitei, se teme ca cel mic se va putea imbolnavi, va
invata cuvinte urate, va lua bataie etc. Copilul simte atitudinea mamei
sale atat din cuvintele ei cat si dincolo de ele, in ceea ce ea simte si
inconstient ii transmite. Exista situatii in care mama este „obligata”
sa dea copilul la gradinita pentru a-si relua serviciul. N-o face cu
inima usoara si nici de placere, ci de nevoie. Alteori ii este „mila” de
copil, considerandu-l prea mic pentru a avea un program fix, pentru a
fi „printre straini”. In aceste conditii, ea este cea care ar trebui sa
se obisnuiasca intai cu ideea gradinitei. Exista si posibilitatea ca ea
insasi sau alt membru al familiei sa fi avut o experienta trista legata
de gradinita. Aceste trairi, amintiri, temeri influenteaza copilul.
• Dependenta de mama sau, mai rar, de alt membru al familiei (bunica,
matusa, bona). Exista situatii, nu putine, in care copilul nu accepta sa
ramana cu altcineva. Fie pentru ca mama a stat cu el de la nastere, fie
pentru ca cel mic a avut unele probleme si nimeni n-a avut curajul sa-l
lase in compania altcuiva, fie ca mama n-a avut efectiv cu cine sa-l
lase. Este o situatie speciala pentru ca in acest caz, sociabilitatea
copilului nu este dezvoltata, el se teme de straini, nu accepta sa
ramana cu ei, sa se joace cu alti copii fara mama sau adultul protector.
Aici apar cele mai multe problelme legate de adaptarea la gradinita.
Copilul nu poate deveni interesat de oamenii noi, de jucariile si
activitatile noi pentru ca se teme. Singura lui preocupare este cum sa
evite aceasta situatie sau ce sa faca pentru a ajunge mai repede inapoi
in bratele mamei. De la plans pana la reactii somatice (dureri de burta,
voma, febra), manifestari agresive, apatie, cosmaruri, toate sunt
intalnite in astfel de cazuri.
Sigur ca este necesara o pregatire pentru aceasta mare schimbare in
viata copilului. Din timp, mama si ceilalti membri ai familiei sa-l duca
sa vada gradinita unde va merge, sa cumpere impreuna lucrusoarele
necesare (ghiozdanel, caiet, papuci etc), sa vorbeasca cu el despre
program, despre activitatile din gradinita. Foarte bine este atunci cand
copilul cunoaste un alt copil din gradinita, un prieten de joaca sau un
vecin. Copiii care au frati sau surori in gradinita se adapteaza, de
regula, mai usor, fiind ajutati de acestia, dusi impreuna etc.
De asemenea, este important ca micutul sa-si exprime propriile ganduri,
temeri, trairi in legatura cu gradinita, sa puna intrebari despre
colegi, educatoare, jocuri si altele. Este bine ca parintii sa
incurajeze aceste discutii despre gradinita inainte de momentul efectiv
al inceperii.
Si jocul „de-a gradinita” este foarte util. Copilul isi pune
ghiozdanelul, mama este educatoare, il pune sa coloreze sau sa
construiasca din lego; daca sunt mai multi copii care participa la acest
joc este si mai bine. In special fetitele iau adesea rolul de
educatoare si le dau „teme” celorlalti copii, ii invata sa danseze, sa
coloreze.
In privinta temerilor, ele au intotdeauna un motiv. Pentru copil este
important sa vada in educatoare un adult de incredere, cu care poate
vorbi, careia ii poate cere ce are nevoie si nu ca pe unul persecutor.
Multi parinti si bunici sperie copilul cu gradinita spunandu-i „O sa
vezi tu la gradinita, n-o sa-ti faca educatoarea toate poftele asa cum
ti le fac eu”. Mai ales pentru copiii care n-au mai ramas in alta parte
si cu alte persoane pana la gradinita, este greu sa petreaca atatea ore
fara mama. De aceea, uneori este necesara o perioada de acomodare in
care copilul sta mai putin la gradinita (3-4 ore), urmand ca dupa ce se
familiarizeaza cu mediul sa se treaca la programul normal. Unii copii
isi iau de acasa o jucarie preferata care sa-i ajute sa nu se mai simta
„singuri”.
Sigur ca educatoare si personalul gradinitei au in rol foare important,
unele fiind foarte pricepute in a ajuta copilul sa se integreze, altele
fiind mai indiferente sau mai reticente. Un copil care plange cateva ore
in fiecare zi este greu de suportat. Ce sa mai spunem despre cei care
tipa, lovesc cu picioarele, nu accepta sa manance sau sa doarma, se
tavalesc pe jos...
Contactul dintre parinti si educatoare este foarte util, astfel incat
parintii sa stie ce se intampla cu copilul la gradinita, ce ii place, ce
refuza si sa poata transmite personalului gradinitei informatii despre
copilul lor (sunt copii carora le place foarte mult sa danseze, altora
le plac jocurile in aer liber, altii nu suporta anumite gesturi sau
alimente).
Cu cat comunicarea dintre adulti si cea cu copilul este mai buna, cu
atat sansele de reusita sunt mai mari. In privinta intamplarilor
nefericite, copiii care au suferit la gradinita, nu s-au putut adapta,
au fost rau tratati si refuza gradinita, au nevoie de un specialist care
sa reuseasca sa afle ce simte copilul si cum poate depasi aceasta
trauma. In cazurile cele mai rele, refuzul gradinitei se poate prelungi
cu refuzul scolii, astfel incat, daca sunteti intr-o situatie pe care
simtiti ca n-o puteti rezolva cu forte proprii, nu stati pe ganduri.
Unele mici dificultati trec de la sine sau cu timpul pe masura ce
copilul creste, incepe sa inteleaga si sa se exprime tot mai bine.
Altele, mai grave, nu doar ca nu trec, dar se pot agrava producand
diferite simptome (ticuri, fobii, negativism, retragere in sine, lipsa
increderii, cosmaruri, enurezis, manifestari somatice).
sursa:Psiholog Anca Munteanu
-psihologia Copilului-
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu