Dacă înainte absolut toţi erau convinşi că egoismul este un
fenomen rău, acum înţelesul unic al acestei întrebări a rămas în trecut.
Egoismul este o necesitate, în acest mod e aranjat de natură. Sunteţi
de acord că, copacii nu cresc pentru a ne putea ascunde la umbra lor, şi
insectele nu zboară din floare în floare pentru a uşura viaţa florilor.
Un alt lucru este că, nu creezi nimic pe egoism, inclusiv o
personalitate cu drepturi depline.
Egoismul este o concentrare exclusivă pe "Eul" propriu,
pe succesul său, pe victoriile sale, pe realizările sale. S-ar părea că
nu este nimic rău, dacă nu ar fi cuvântul "exclusiv". Aspiraţia către
trepte înalte nu ar putea fi numită egoism, este o dorință firească a
omului, dar când această aspiraţie este realizată în detrimentul altor
persoane, situaţia se schimbă. Egoistul nu observă că, creează cuiva
vreun inconvenient, se bazează pe forţe străine, dar niciodată nu va
oferi singur ajutor, pentru că, în percepţia lui, în alt mod nu există.
Adesea o astfel de atitudine faţă de viaţă se termină cu singurătatea şi
cu ostilitatea faţă de lume. Egoiştii nu pot fi numiţi fericiţi, şi
astfel îi fac părinţii.
Copilăria este o perioadă în care se dezvoltă
abilităţile, relaţiile, experiența, de aceea părinţii trebuie să ţină
minte axioma: nimeni nu se naşte egoist! Desigur, această problemă are
şi unele dificultăţi, nu reuşeşti să recunoşti întotdeauna momentul în
care egoismul se naşte într-un omuleţ mic. Pe de o parte egoismul
"natural" la o vârstă fragedă este o condiţie necesară pentru
dezvoltarea copilului, oamenii de ştiinţă îl numesc egocentrism. Copilul
se bazează pe senzaţiile lui, pe percepţia lui asupra lumii, i se pare
că tot ce se întâmplă în jur e legat numai de el. Amintiţi-vă cât de des
copilul ia o jucărie străină ce i-a plăcut, şi nu vreau să o întoarcă,
pentru că nu are niciun alt punct de referinţă, în afară de sine. Eu
vreau, mie îmi place – înseamnă că iau şi mă joc! În astfel de situaţii,
părinţii nu ar trebui să-şi facă griji şi să intre în panică, copilul
face acest lucru inconştient, nedorind să ofenseze pe nimeni, şi cu
timpul aceste manifestări dispar. Este suficient să aşteptaţi vârsta de
patru ani, când copilul începe să înţeleagă că nu totul se învârte în
jurul lui, iar el se află în anumite circumstanţe.
Un alt lucru este egoismul format de o educaţie incorectă, nu este atât
de simplu de scăpat de el. Există mai multe scenarii clasice de bază de
educaţie a unui egoist:
1-ul scenariu. Copiii cu bună ştiinţă cer o atenţie constantă,
începând de la câteva luni. Mulţi părinţi sunt gata să alerge la micuţ
la prima chemare, chiar dacă toate necesităţile îi sunt satisfăcute.
Această abordare nu este corectă, trebuie să-i daţi copilului de înţeles
că aveţi treburile şi preocupările voastre, în afară de capriciile lui.
În majoritatea cazurilor, copilul înţelege această abordare şi este
gata să joace după regulile părinţilor. În cazul în care părinţii joacă
după regulile sale - în familie garantat creşte un egoist.
Al 2-lea scenariu. Cealaltă extremă - părinţii ignoră
în totalitate cererile copilului, dându-i de înţeles cine este stăpânul
în casă. Un copil, în astfel de situaţii, desigur, nu se linişteşte şi
continuă isteria la o scară şi mai mare, cerând atenţia cuvenită. Mama,
gândindu-se că un astfel de comportament este doar capricii, pentru o
lungă perioadă de timp rabdă toate strigătele şi plânsul, dar în cele
din urmă cedează şi îi dă copilului tot ce are nevoie. Regularitatea
unui astfel de scenariu îl va convinge pe copil că, totul pe lume poate
obţine prin scene isterice, aceeaşi atitudine faţă de situaţiile din
viaţă va trece şi în viaţa matură, când persoana va cere în mod constant
satisfacerea propriilor dorinţe, fără a ţine seama de interesele
altora.
Al 3-lea scenariu. Părinții nu observă că copilul
creşte, se maturizează şi este gata pentru o anumită independenţă. Pe
tot parcursul vieţii noastre ne confruntăm cu dificultăţi, pe care
trebuie necesar să învăţăm să le depăşim, pentru un copil o astfel de
dificultate poate fi, de exemplu, legarea șireturilor. În loc de a-i da
copilului posibilitatea de a depăşi momentul dificil, de a găsi o
soluţie conştientă, părinţii se grăbesc să-l ajute şi fac ceva, ce
copilul ar fi deja capabil să facă singur. Copilul se obişnuieşte cu o
astfel de atenţie exagerată şi nu se mai bazează pe puterea sa. Dar
pentru ce, dacă pentru el pot lucra alții? Egoistul este gata – cei din
jur ar trebui să facă tot ce el vrea şi cum el vrea!
Psihologii consideră că remediul universal împotriva egoismului este
dezvoltarea în copil a interesului pentru viaţa altora. Nu cereţi, ci
explicaţi. Şi, cu timpul, copilul va înțelege că trebuie să-i trateze pe
alţii aşa cum vrea să fie tratat el. Încurajați dorința copilului de a
ajuta, chiar dacă singuri veţi face faţă sarcinii mai repede şi mai
bine, copilul trebuie să înţeleagă că alţii au nevoie de el. Aceasta
este, de asemenea, un fel de satisfacție a "Eului" propriu, deci, se
pare că, egoismul, dar într-o manifestare diferită, este necesar pentru
existenţa a tot ce e viu.
sursa: http://totul.md/ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu